Poliția italiană a arestat șapte mafioți, membri ai grupării "Cosa Nostra"

Poliția italiană a arestat șapte mafioți, membri ai grupării  "Cosa Nostra"

Poliția italiană a dat o nouă lovitură mafiei siciliene din Palermo. Aceasta a arestat șapte persoane, dintre care, două dintre acesta sunt suspecte că au participat la reuniune din 29 mai a 'Cupolei', comisia liderilor mafiei, a informat France Presse.

În baza informațiilor furnizate de doi „şefi mafioţi" care şi-au recunoscut faptele, poliția italiană a aflat că gruparea mafiotă "Cosa Nostra" încerca să se reorganizeze. Poliția a arestat șapte persoane, două dintre acestea sunt suspecte că au participat la reunirea din 29 mai  a 'Cupolei', comisia liderilor mafiei, conform agerpres.ro

Această reuniune a fost prima de acest gen din 1883, anul în care Toto Riina a fost arestat. La întâlnirea din 29 mai s-au discutat detalii organizatorice, cum ar fi alegerea noilor șefi ai 'Caracatiţei' şi reorganizarea activităților legate de traficul de droguri şi pariuri online.

Printre persoanele arestate marți se număr și doi descendenți ai șefilor clanului istoric sicilian: Leandro Greco, nepotul lui Michele Greco supranumit 'naşul' Cosa Nostra, şi Calogero Lo Piccolo, fiul șefului mafiot Salvatore Lo Piccolo, care ispășește o sentință cu închisoarea pe viaţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi bărbați au participat la reuniunea secretă a 'Cupolei', ca şefi reprezentanți ai mai multor familii mafiote.

Giovanni Sirchia a fost un alt mafiot arestat. Acesta provine dintr-o familie mafiotă și a fost responsabil cu mesajele de convocare a ședinței secrete. Giovanni Sirchia a mai însoțit pe unii dintre participanți la locul unde s-a ținut ședința.

Celelalte patru persoane arestate sunt suspectate de extorcare prin metode mafiote.

La 4 decembrie, poliţia italiană arestase deja 46 de persoane suspectate de apartenența la Cosa Nostra: Printre acestea a fost Settimo Mineo, considerat drept noul şef al Cosa Nostra din Palermo.

Acest bijutier, în vârstă de de 80 de ani, şeful districtului Paglarelli (în apropiere de Palermo), a fost ales pentru a-i succeda lui Toto Riina (care a decedat anul trecut în închisoare), la reuniunea 'Cupolei' din 29 mai.

Doi dintre capii familiilor mafiote arestați în decembrie şi-au recunoscut rolul în cadrul Cosa Nostra, precum şi în reconstituirea 'Cupolei'. Aceștia au colaborat cu poliția italiană și au furnizat informații care au condus la arestarea celor șapte persoane.

„Nu este vorba de colaboratori considerați ca fiind vioara a doua, ci de două personalități de la vârful ierarhiei' mafiei", a precizat Francesco Lo Voi, procurorul din Palermo.

Conform acestuia, cei doi au început să colaboreze cu justiția la mai putin de o lună după ce au fost arestați, în data de 4 decembrie. 

Procurorul din Palermo a fost uimit că aceștia au furnizat informații atât de repede, „ceea ce probabil nu s-a întâmplat niciodată până acum' a spus acesta. 

„Aceasta demonstrează eşecul proiectului, adică a planului de reconstituire a Cupolei. De aceea au acceptat să colaboreze" cu noi, a adăugat procurorul din Palermo.