După ce în cursul anului trecut polițiștii clujeni se lăudau cu faptul că au aplicat șase amenzi contravenționale unor șoferi de la Uber, de 25.000 de lei, fiecare, pentru taximetrie clandestină, în urmă cu câteva zile, aceste procese verbale au fost anulate de instanța de judecată.
Un judecător de la Judecătoria Cluj Napoca a decis, joia trecută că amenda de 25.000 de lei, aplicată de polițiștii de la Secția 6 din Cluj Napoca, lui Robert Gole, șofer la Uber, să fie anulată. În plus, pe lângă faptul că amenda a fost anulată, polițiștii trebuie să îi restituie lui Gole plăcuțele de înmatriculare, reținute la momentul așa zisei prinderi în flagrant al derulării activității de taximetrie clandestină, precum și să îi plătească acestuia suma de 20 de lei, taxa de timbru.
Potrivit unor surse judiciare, sentința judecătorului s-a bazat pe faptul că șoferul de la Uber nu a făcut taximetrie clandestină, deoarece în acest caz clienții plătesc cu cardul și nu direct la șofer, și în plus, cel mai important, este faptul că polițiștii ar fi provocat obținerea unei așa zise contravenții.
Au fost chemați în curtea Secției 6 Poliție
În data de 9 august 2016, în plin festival Untold, patru tineri din București, cu mașinile personale duceau clienții care foloseau aplicația de telerfon a Uber. La un moment dat, mai mulți șoferi de taximetre din Cluj, de la mai multe firme, au început să facă pe clienții și să cheme mașinile Uber chiar în parcarea Secției 6 de Poliție din Cluj.
Robert Gole, unul dintre tinerii care au fost amendați cu imensa sumă de 25.000 de lei, a povestit că a fost apelat prin sistemul UberX să se prezinte în parcarea unui bloc din cartierul Zorilor, unde de fapt era sediul Seției 6 de Poliție. Acolo, erau trei bărbați, toți taximetriști, deghizați în clienți. ”Era ora 1.10. După ce s-au urcat în mașină, imediat au apărut și polițiștii care m-au acuzat de taximetrie clandestină. La Cluj, la acest capitol, Poliția a fost clar pe mână cu taximetriștii. Spun asta pentru că polițiștii erau afară și la scurt timp au acționat. Trei din cele patru procese contravenționale sunt scrise de același agent”, a povestit Robert.
La scurt timp, în timp ce Robert era în sediul secției de Poliție, o altă mașină Uber a fost chemată în aceeași parcare. Adrian, tot din București, susține că era ora 2.00, și că în mașină s-au urcat doi bărbați, care au cerut să fie duși la o benzinărie din apropiere. ”Mi-au spus că trebuie să cumpere ceva și să se întoarcă înapoi în aceeași parcare. Cei doi l-au aranjat și pe Robert. Când ne-am întors, polițiștii erau în parcare și au început să îmi vorbească urât. Apoi, m-au întrebat dacă am luat bani dar noi nu luăm bani și m-au amendat cu 25.000 de lei”, spune Adrian.