Defecţiunilor apărute la bazele de date ale Poliţiei Române, apărute încă de acum trei luni, dau bătăi de cap oficialilor Ministerului Adminitraţiei şi Internelor (MAI). Cele mai importante baze de date a amprentelor, a maşinilor furate şi a ADN-ului au fost afectate. Reprezentanţii firmei care a implementat sistemul AFIS au fost chemaţi la o întâlnire cu oficialii MAI pentru remedierea situaţiei.
La sediul MAI are loc, astăzi, o întâlnire între oficialii români şi reprezentanţii firmei franceze SAFRAN, cea care a implementat în ţara noastră baza de date a amprentelor, AFIS. Şeful Departamentului Schengen din cadrul MAI, chestorul Marian Tutilescu a precizat pentru EVZ că e o întâlnire programată şi nu una "de urgenţă", în cadrul căreia au loc negocieri pentru remedierea situaţiei, până în luna decembrie. Dacă această situaţie nu va remediată în timp util, România riscă să nu îşi poată îndeplini obligaţiile asumate prin Tratatul de la Prüm, denumit şi Schengen III. "Au fost afectate cele trei baze de date AFIS, referitoare la amprente, cea referitoare la ADN şi Eucoris, referitoare la evidenţa autoturismelor. Ultimele două au fost remediate însă pentru sistemul AFIS au loc negocieri pentru a nu ne pune doar o interfaţă, ci pentru a funcţiona la parametrii optimi, să nu mai avem probleme de acest gen pe viitor. Sunt negociate sumele atât pentru remediere cât şi pentru interfaţă", a precizat chestorul Tutilescu. Practic, susţine oficialul MAI, cele trei baze date sunt obligatorii pentru ţara noastră, aşa cum este prevăzut în tratatul de la Prüm. România este unul dintre statele semnatare a acestui tratat la care nu au aderat, însă, toate statele membre Schengen. "Prin tratatul de la Prum s-a stabilit ca poliţiştii din statele semnatare să aibă o bază comună pentru depistarea infractorilor şi a infracţiunilor. Deocamdată, funcţionarea acestor baze nu sunt prevăzute ca obligaţii în vederea aderării la Spaţiul Schengen, însă avem obligaţii în cadrul trataului de la Prüm. După remedierea situaţiei, va urma o evaluare, în octombrie, şi un raport care trebuie să fie gata până în decembrie", a mai spus şeful Departamentului Schengen. Ieri, Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a declarat că sistemele de comparare a datelor Poliţiei nu aveau asigurată mentenanţa, întrucât contractele erau expirate. La rectificarea bugetară din acest an s-au alocat bani pentru aceste servicii şi astăzi vor fi negocieri pentru încheierea contractelor. "Când am venit la minister şi am aflat că aceste baze de date nu funcţionează, am făcut eforturi ca la rectificarea bugetară să se aloce bani pentru mentenanţa bazelor de date, în contextul în care contractele expiraseră. S-a luat legătura cu firma din Franţa, cea care asigură mentenanţa, iar reprezentanţii acesteia sunt în România de două săptămâni", a spus Mircea Duşa. De trei luni, amprentarea se face manual Poliţia a rămas, din 20 iunie, fără baza de date, după ce programele folosite pentru recunoaşterea facială şi identificarea amprentelor suspecţilor nu au mai funcţionat, din cauza unor probleme tehnice. Ministrul Duşa a ţinut să precizeze că, dacă sunt probleme la sistemul de comparare a datelor, nu înseamnă că cercetările nu se mai fac, ci doar că acestea sunt îngreunate, pentru că verificările se fac manual, pe baza fişelor deţinute de Poliţia Română. În ceea ce priveşte funcţionarea sistemului IMAGETRAK, problema principală a fost reprezentată de o defecţiune a sursei de alimentare electrică de tip UPS. Reprezentanţii Poliţiei Române susţin că echipamentul a fost deja achiziţionat, iar în perioada următoare acesta va fi instalat şi repus în funcţiune. Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak a fost implementat în anul 2004 la nivel naţional, cu staţii de lucru la fiecare inspectorat judeţean de poliţie şi la Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Programul AFIS 2000 este o bază de date care conţine amprentele şi fotografiile tuturor persoanelor care au fost amprentate. Sistemul Afis Printrak BIS (Printrak Biometric Identification System) este fabricat în S.U.A. de concernul Motorola - Printrak, fiind vârful de gamă în tehnologia identificării biometrice şi reprezentând ultima versiune în examinarea dactiloscopică, după cum se arată pe site-ul Poliţiei Române. Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak a fost implementat în anul 2004 la nivel naţional, cu staţii de lucru la fiecare inspectorat judeţean de poliţie şi la Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Ce prevede tratatul de la Prum Tratatul de la Prüm se concentrează, în principal asupra îmbunatăţirii schimbului de date dintre autorităţile de aplicare a legii din statele semnatare şi acoperă trei domenii reglementate de legislatia europeană: terorismul, criminalitatea transfrontalieră şi migraţia ilegală. La data de 27 mai 2005, şapte state membre ale Uniunii Europene au semnat la Prüm "Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale". Denumit şi Schengen III, tratatul are ca obiectiv intensificarea cooperării între statele semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, prin intermediul schimbului de date genetice (ADN), amprentele digitale, înmatriculările de vehicule şi alte date cu caracter personal. Tratatul prevede, de asemenea, constituirea de patrule comune şi alte forme de intervenţie (însoţitori de securitate la bordul aeronavelor, asistenţă comună la evenimente de mare anvergură, etc.)