Pogea: România este departe de ieşirea din criză

Ministrul Finanţelor a afirmat, la Antena 3, că efectele crizei economice se vor mai resimţi în România, însă a dat asigurări că salariile şi pensiile nu vor scădea.

"În primul trimestru, toate ţările Europei sau cele cu care avem colaborări s-au aflat în declin economic. 4,6% a fost această contracţie economică. Noi am avut-o 6,4%. Au fost ţări care au avut mai mult decât noi, dar nu ne încălzeşte cu nimic Vreau să trag o concluzie: Criza încă se manifestă în toate statele membre şi nu numai", susţine Gheorghe Pogea.

El a amintit măsurile luate de Guvern pentru stimularea economiei, printre care se numără şi sprijinul pentru intreprinderile mici şi mijlocii, prin acordarea de ajutoare din partea statului, nerambursabile, de până la 200.000 de euro.

Ministrul a adăugat că salariile bugetarilor vor rămâne la nivelul de anul trecut.

Pogea a mai promis şi că aproape 180 de taxe parafiscale vor fi reduse sau eliminate, până pe 15 iunie.