Autostrada Sibiu - Făgăraș. A fost semnat contractul pentru execuția primului lot, în lungime de 17 kilometri

Autostrada Sibiu - Făgăraș. A fost semnat contractul pentru execuția primului lot, în lungime de 17 kilometri Autostrada Sibiu – Pitești. Sursa foto: Arhiva EVZ

Lucrările la Autostrada Sibiu - Făgăraș vor începe în perioada imediat următoare, după ce contractul de execuție a fost semnat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Primul tronson din această drum de mare viteză, care va face legătura între alte două autostrăzi, respectiv A1, Nădlac - Constanța, și A3, București - Brașov - Cluj - Borș, este foarte important pentru infrastructura rutieră a României.

Din acest motiv, autostrada dintre Sibiu și Brașov a fost inclusă în planul european de transport Ten T, deoarece va putea face, ulterior, legătura cu Autostrada A7, Ploiești-Pașcani.

Oficialii de la CNAIR au anunțat că primul tronson al autostrăzii Sibiu - Brașov, în lungime de 17,61 de kiometri, cuprins între localitățile Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus, va avea o durată de execuție de 48 de luni, din care timp de 12 luni urmează să fie făcută proiectarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrările vor fi efectuate de turcii de la Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. și au o valoare de 1.77 miliarde de lei, fără TVA.

În cadrul acestui proiect vor fi construite 27 de poduri, podețe și viaducte, denumite generic de către constructori drept structuri de artă. Unul dintre poduri va avea o lungime de 820 de metri și va avea o complexitate tehnică ridicată.

Autostrada Sibiu – Făgăraș (68 km) este finanțată prin fonduri europene, fiind inclusă în rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive.

Date tehnice despre autostrada Sibiu - Făgăraș

CNAIR a anunțat că acest segment de autostradă va avea o lungime de 68 de kilometri. Lucrările au fost împărțite în patru loturi, respectiv:

Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) și Avrig-Mârșa (DJ105G) - 14,25 km;

Tronsonul 2: Avrig - Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) - 19,92 km;

Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbata de Sus (DJ 105B) - 17,61 km;

Tronsonul 4: Sâmbata de Sus (DJ 105B) - Municipiul Fagaraș și Drum de legătură cu drumul național DN1 - 16,26 km.

”Perioada de proiectare și execuție a fiecărui contract va fi de 48 de luni din care 12 luni perioadă de proiectare și 36 de luni perioadă de execuție a lucrărilor. Sectorul de Autostrada Sibiu – Făgaraș are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului pe direcţia Coridorului IV Pan European, deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT - Comprehensive și anume intercoridorul Moldova - Transilvania” a anunțat CNAIR.