Podul prăbușit în Italia. IMAGINI DIFUZATE ÎN PREMIERĂ. Atenție, scene cu impact emoțional

Podul prăbușit în Italia. IMAGINI DIFUZATE ÎN PREMIERĂ. Atenție, scene cu impact emoțional

O înregistrare șocantă arată momentul în care podul din Genova, Italia, se rupe în două, prăbușindu-se peste o stradă, omorând 43 de persoane.

O nouă înregistrare cu podul din Genova, Italia,  a ajuns în presă. În imagini se poate observa cum un om se plimba pe sub pod, moment în care începe o „ploaie de beton”, camera fiind distrusă de impact.

O investigație începută în luna februarie a scos la iveală faptul că mai multe cabluri de metal care susțineau podul era „roase”, lucru care, după statisticile realizate de experți, ar fi redus duritatea podului cu până la 20%.

Deși aceștia au avertizat un posibil dezastru, publicația italiană Espresso a raportat că „niciun ministru sau o companie care se ocupă cu autostrăzile nu a considerat că este necesară o restricție de trafic”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Localnicii au declarat că au fost instruiți să nu încerce să meargă la dărâmături pentru a-și recupera din lucruri, deoarece au fost raportate mai multe sunete ciudate, semn că fundația este încă instabilă.