Liberalii au înaintat Ministerului Muncii o serie de principii privind legea salarizării unitare, solicitându-i ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca în maxim trei săptămâni să prezinte un proiect de lege plecând de la aceaste principii, a declarat luni liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.
"BPN astăzi a aprobat o serie de principii pe care se poate construi realist un asemenea proiect de lege (legea salarizării unitare - n.r.) În consecinţă, i-am cerut deja ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca urmare a deciziei Biroului Politic, ca în maximum trei săptămâni să vină cu reaşezarea proiectului de lege aşa cum l-a gândit Guvernul şi ministerul în baza acestor principii pe care noi le-am aprobat astăzi. În primul rând, grilele erau făcute pe 1 la 20, noi am spus de 1 la 13 între salariul minim şi salariul maxim”, a spus Nicolăescu, adăugând că a avut discuţii cu Ministerul Muncii în mai multe rânduri privind această propunere.
Liberalii consideră că proiectul de lege trebuie să fie făcut de Executiv, dar trebuie să ia în considerare și principiile înaintate de PNL.
"Te rugăm frumos, guvernule pentru că este datoria ta să faci acest lucru să vii cu ele la Parlament", a precizat liderul deputaţilor PNL, spunând că ministrul "a fost foarte încântat" de propunerea PNL.