Ce m-a apucat?

Am epuizat toate faptele mici și mari ale prezentului astfel încît, ca să nu mor de plictiseală, m-am îndreptat asupra plicticosului eveniment din viața PNL?

Am luat în serios zvonurile despre o bătălie internă crîncenă în PNL, al cărei punct culminant urma să fie Consiliul, pentru Ludovic Orban un fel de Austerlitz sau Waterloo, după caz? Nu, n-am luat în serios.

Cîtă vreme PNL e pentru Klaus Iohannis un fel de PDL pentru Traian Băsescu, președintele nu poate evada din logica fostului locatar al Cotrocenilor. Cea potrivit căreia în fruntea partidului care l-a susținut la alegeri și e pe cale să-l susțină la următoarele, trebuie să fie întruchiparea fadului, a preaplecatului. Pe vremea primului mandat al lui Traian Băsescu, am scris că Emil Boc e o unitate de măsură, ca și mila sau ca și poundul, a slugărniciei față de președintele României. Putea fi altfel Ludovic Orban față de Klaus Iohannis?

Spre deosebire de Emil Boc, Ludovic Orban are de îndeplinit și cumplita misiune de a fi mai șters, mai inutil, mai suprafață plată decît Klaus Iohannis. Dacă ne gîndim că patru ani de mandat ne-au convins că mult așteptatul președinte n-a fost altceva decît un șifonier cu gură, un bolovan pe două picioare, vom înțelege că Ludovic Orban nu va fi răsturnat de la șefia PNL cîtă vreme președinte e Klaus Iohannis. Unde mai găsește Klaus Iohannis un liberal mai stupid politicește decît el? Așadar, nici prin cap nu mi-a trecut că reuniunea PNL ar putea aduce cu sine dacă nu darea de-a berbeleacul a lui Ludovic Orban atunci măcar minima contestare.

În deschiderea Consiliului, Klaus Iohannis le-a citit „dragilor mei”, cum le-a zis el nepoțeilor și nepoțicelor, unele dintre ele chiar bune de ținut în brațe de bunicuțul, un text care s-a voit o sumă de indicații prețioase date din Înaltul Dealului principalului partid de Dreapta. Pe vremea Tovarășului, astfel de discursuri deveneau imediat, pentru participanți, miezuri ale luării de cuvînt. Am vrut să văd dacă membrii Consiliului și-au asumat înaltele indicații? Evident nu.

Înaltele indicații s-au rezumat la una: MUIE PSD!

Chestia cu MUIE PSD o știau pe de rost și liberalii, care au folosit-o ca program politic și pînă acum. Nu de alta dar MUIE PSD sau Fuck you PSD sînt puncte ale unui program ușor de îndeplinit. Pentru a-l transpune în practică n-ai nevoie de nici o bătaie de cap și cu atît mai puțin de minte. Cei care folosesc astfel de înjurături din pelagra societății au prea multă minte?

De ce am urmărit cu atenție lucrările Consiliului?

Miercuri, 18 iulie 2018, seara, la emisiunea România9 a lui Ionuț Cristache de pe TVR, a venit direct din viață – din viața PNL, firește – Gheorghe Falcă, primarul Aradului și unul dintre liderii dispărutului partid numit PDL, în prezent un simplu număr de înregistrare în PNL. Partea a doua a emisiunii fost dedicată reuniunii informale a foștilor lideri PDL, în prezent pierduți în spațiul PNL, la sediul din Modrogan, convocați fiind de Vasile Blaga.

Reuniunea avea toate datele unei năstrușnicii.

Ivit din fuziunea dintre PDL și PNL, mai precis prin topirea PDL, ca untul în bulzul de brînză, în fostul PNL, noul PNL nu avea prin statut nici o facțiune și cu atît mai puțin una alcătuită din foștii PDLiști și condusă de Vasile Blaga. Calitatea de fost lider PDL n-avea cum să fie criteriu pentru o reuniune, fie și informală, în sediul partidului, pentru a discuta chestiuni fundamentale ale politicii partidului. În aceste condițiii se punea întrebarea: De ce nu o reuniune a femeilor care nu poartă sutien din PNL sau o reuniune a bărbaților holtei? Nu era vorba de o întîlnire folosind drept pretext o nuntă sau o tăiere de moț, evenimente de seamă în viața politicienilor români, dintre care sînt excluse însă înmormîntările. Curioși nevoie mare, noi, cei din studio, ne-am năpustit asupra lui Gheorghe Falcă cu întrebări care de care mai iscoditoare, fericiți că avem privilegiul de a interoga un participant venit direct de la reuniune la emisiunea de la TVR și care, după propriile mărturisiri, își luase notițe despre cele văzute și auzite, ca nu cumva să fie altfel decît exact. Pe cristoiublog. ro din 24 iulie 2018 rezumam conținutul intervențiilor din cadrul reuniunii conduse de Vasile Blaga: „Gheorge Falcă, primarul Aradului, unul dintre foștii lideri PDL, a declarat la România9, că reuniunea a avut drept temei îngrijorarea față de situația PNL de azi. Mai precis, așa cum a susținut Gheorghe Falcă, participanții la reuniune au criticat rezumarea politicii PNL la un anti PSD-ism isteric, în genul TeFeList, și la limitarea programului politico-economic al partidului la sprijinirea așa-zisei lupte împotriva corupției.”

Criticile erau corecte. Rezumarea la anti-PSD ca o greșeală politică majoră a Opoziției a fost denunțată și de Dacian Cioloș. Din spusele celui care fusese la fața locului și din informațiile publicate în presă, am înțeles că reuniunea nu se soldase cu un document. Cum nu fusese invitat Ludovic Orban, președintele partidului, se punea întrebarea cum vor lua cunoștință cei din conducerea PNL de pozițiile adoptate de foștii PDL-iști. Potrivit lui Gheorghe Falcă, dar și declarațiilor lui Vasile Blaga de după întîlnire, Vasile Blaga le-a zis celor care au luat cuvîntul să spună aceste lucruri la ședința Consiliului Național. Nu ținea locul unui document, cum ar fi fost, de exemplu, o scrisoare deschisă adresată conducerii Partidului, dar, mă rog, era mai mult decît nimic.

Luînd în serios reuniunea foștilor PDLiști și admițînd că o formulă de transmitere a punctelor lor de vedere față de situația din PNL ar putea fi intervenția de la tribuna Consiliului, m-am așteptat ca ședința de sîmbătă, mai ales că ea a beneficiat de Înalta Prezență a lui Klaus Iohannis, să fie un moment de exprimare de către foștii PDL-iști a pozițiilor lor critice față de activitatea PNL, așa cum se decisese la reuniunea informală din 18 iulie 2018.

Așa se explică atenția cu care am urmărit lucrările Consiliului Național al PNL.

A fost vreo intervenție din partea foștilor PDL-iști?

N-a fost nici una.

Ba mai mult n-a fost nici o intervenție. Nici măcar Ludovic Orban, președintele PNL, n-a ținut un discurs menit a stabili direcțiile de acțiune ale partidului în perioada următoare, în lumina – să-i zicem așa, apelînd la o sintagmă bolșevică – Genialei Cuvîntări a nu mai puțin Genialului președinte al României și în ultimul timp președinte de facto al PNL.

Unii ar spune că foștii lideri PDL nu puteau lua cuvîntul pentru a critica rezumarea Programului PNL la anti-PSD cîtă vreme Klaus Iohannis, în deschiderea lucrărilor, le-a indicat PNL-iștilor să-și facă din MUIE PSD un slogan mai tare decît cel al liberalilor lui Ionel Brătianu Prin Noi înșine!

Eu însă cred că și dacă n-ar fi venit Klaus Iohannis, liderii PDL tot n-ar fi deschis gura pentru a relua în Consiliu criticile aduse conducerii PNL la reuniunea informală din 18 iulie 2018.

Asta deoarece – așa cum am mai scris – reuniunea a fost convocată pentru Vasile Blaga să mai vîndă o dată partidul. Klaus Iohannis avea nevoie ca Ludovic Orban să nu fie răsturnat de la șefia PNL. E printre puținii lideri PNL, alături de Alina Gorghiu și Raluca Turcan, de nivel politic de secretare care curăță scrumierele, în stare să nu-i ridice probleme de personalitate personalității prezidențiale.

Și atunci s-a apelat la Vasile Blaga. Pe lîngă faptul că acesta are o lungă tradiție a vînzării partidului pe nimic, mai e și șantajat cu dosarele de corupție, nu prea greu de altfel dacă ne gîndim că e unul dintre îmbogățiții fără măsură ai regimului Traian Băsescu.

Liderii PDL au răspuns imediat convocării lui Vasile Blaga de a participa la o reuniune de slujire a lui Klaus Iohannis. Nici nu se putea altfel.

Au o veritabilă școală a slugăririi la un singur om.

 

 

Te-ar putea interesa și: