Liberalii nu au discutat până acum cu fostul premier Dacian Cioloş despre proiectul său politic şi, dacă va exista vreo întâlnire între cele două părţi, aceasta va fi una instituţională, a declarat joi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.
"Am avut o discuţie telefonică (cu Dacian Cioloş -n.r.). Domnia sa m-a sunat şi mi-a spus că, în măsura în care membrii PNL ar considera bine-venită întâlnirea cu domnia sa, să încercăm să realizăm o astfel de întâlnire. Eu am răspuns că voi discuta cu colegii în PNL şi, dacă vom organiza o întâlnire, aceea va fi una instituţională. Deocamdată nu avem o decizie luată împreună cu colegii din PNL de a face această întâlnire. (...) Dacă vom lua o decizie, vă anunţăm", a precizat Turcan, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acesteia, în partid există opinii diferite, unii chiar fiind de părere că Dacian Cioloş putea să se implice mai mult în campania electorală.
"Sunt colegi care au şi opinii diferite, sunt colegi care sunt şi mai moderaţi, aşa e întotdeauna într-un partid, nu este nimic rău. Sunt unii care consideră că participarea domnului Cioloş în campania electorală putea fi mai puternică, sunt unii care solicită să ne uităm întâi în propria noastră curte şi să vedem dacă puteam face mai bine lucrurile în PNL. Asta nu înseamnă că nu suntem oameni cu opinii libere şi nu înseamnă că dacă luăm o decizie instituţională n-o să o respectăm. Nu s-a discutat nicio secundă despre intrarea în partid a domnului Cioloş. (...) Nu am discutat instituţional. Dacă vom avea această discuţie, domnul Cioloş va putea veni să discute cu colegii din PNL. Am înţeles că la USR a fost invitat, mi se pare normal să participe la o întâlnire dacă a fost invitat. Dacă colegii vor dori să facem această întâlnire, ţinând cont de mesajul public, sunt convinsă că o vom organiza. Dar sunt lucrurile în discuţie, nu sunt genul care să respingă brutal aşa ceva, întotdeauna m-am uitat la ceea ce puteam face eu mai bine", a spus preşedintele PNL, citat de Agerpres.