PNL, SOLICITĂRI către noul ministru al Apărării: „Să înlăture suspiciunile”

Liberalii îi solicită noului ministru al Apărării, Mihai Fifor, să dea asigurări publice că banii prevăzuți pentru înzestrarea Armatei nu vor fi cheltuiți pe „pomeni electorale”. Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi îi cere senatorului PSD să își asume o poziție publică cu privire la alocarea a 2% din PIB pentru Armata Română, deoarece există semnale că modernizarea acesteia stagnează.

„Principalul obiectiv al noului ministru desemnat al Apărării, Mihai Fifor, trebuie să fie gestionarea planului de înzestrare a Armatei, care are întârzieri serioase, aşa cum a afirmat şi ministrul de Finanţe. Practic, Ionuţ Mişa a recunoscut că bugetul MAPN nu este utilizat pentru programele de înzestrare necesare Armatei Române: 'Problema de la MAPN este că nu cheltuie pe investiţii banii acordaţi conform bugetului, adică 2% din PIB. Va fi foarte greu să îi cheltuie'. Pentru a înlătura suspiciunile că guvernarea PSD nu gestionează corespunzător planul de modernizare a Armatei, solicit ca noul ministru al Apărării să ofere asigurări publice că cei 2% din PIB vor fi utilizaţi pentru cele 8 programe", susține Ovidiu Raeţchi, potrivit unui comunicat de presă. 

Liberalul consideră că alocarea acestui buget pentru Apărare a fost un angajament asumat de România în faţa partenerilor internaţionali şi parafat de toate partidele politice, inclusiv de PSD, prin Pactul pentru Apărare iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, dar există semnale că modernizarea Armatei „bate pasul pe loc”.

„Potrivit unor analize, cu 3 luni înainte de finalul anului doar 8% din fondurile alocate pentru înzestrarea Armatei au fost cheltuite pentru diferite achiziţii, dar nu pentru cele 8 programe aprobate de Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului României în urmă cu câteva luni, absolut necesare pentru modernizare. Mai mult, dacă până la finalul anului nu se concretizează nici achiziţia rachetelor Patriot- singurul program aflat într-o stare avansată - este posibil să nu se cheltuiască niciun leu pentru modernizarea Armatei”, susține deputatul PNL.

El mai precizează că, „având în vedere toate dificultăţile şi tergiversările din acest an în privinţa implementării celor 8 programe de înzestrare, probabil există o tabără în PSD care, din anumite motive, nu a vrut ca acestea să fie puse în aplicare, iar noul ministru trebuie să dea dovadă de eficienţă”.