Liberalii şi social-democraţii le promit alegătorilor, în programele de guvernare, înfiinţarea de noi locuri de muncă prin apariţia unui Fond de Dezvoltare care să pompeze bani în investiţii
Ambele partide susâin că vor să ajute firmele româneşti să obţină contracte, să reducă şomajul şi să aducă înapoi la bugetul de stat venituri din taxe şi impozite. Însă fiecare formaţiune politică are un plan diferit, dacă va ajunge la guvernare. PNL propune un „Fond Național de Dezvoltare urbană și rurală”, bazat pe un parteneriat public-privat, iar PSD vrea un „Fond Suveran de Dezvoltare” susţinut în totalitate din banii statului. Cu ajutorul acestor fonduri pot fi construite, de exemplu, autostrăzi sau spitale.
FOTO; Liviu Dragnea promite un program de guvernare cu măsuri concrete pentru alegători
Problema ambelor partide este sursa de finanţare: liberalii trebuie să găsească o cale să aducă banii din bănci în economie, în timp ce PSD trebuie să găsească fonduri într-un buget sufocat de datorii şi plăţile pentru pensii şi salarii. Cele două partide vor prezenta forma finală în pragul alegerilor parlamentare.
„Să rupem pisica”
Potrivit ideii PNL, fondul de dezvoltare va fi alimentat de către investitori privaţi, bănci, stat şi populaţie. De exemplu, un investitor privat care vrea să construiască o autostradă în România va obţine un împrumut de la o bancă, iar statul va emite garanţii. De asemenea, populaţia poate contribui la acest fond cu banii din economii şi va primi în schimb o dobândă anuală. „În băncile din România sunt economii ale românilor de peste 30 de miliarde de euro (...) Există bani românești și în afară, trebuie să rupem pisica și să avem curajul să îi atragem în țară”, este soluţia liberalilor, avansată în 26 august de coordonatorul programului de guvernare al PNL, Cătălin Predoiu.
Statul, jucător total
În cealaltă tabără, social- democraţii vor să aplice modelul polonez, adică finanţarea Fondului integral de către stat prin: redevenţe (taxe plătite de companii străine pentru exploatarea resurselor naturale ale României), dividende (profitul companiilor de stat), banii din următoarele privatizări, precum şi banii obţinuţi din vânzarea acţiunilor minoritare pe care statul le are în diverse companii.
Pe lângă sursa de finanţare de la stat, PSD vrea să înfiinţeze, din banii Fondului Suveran, noi companii de stat care să realizeze lucrările. Social-democraţii marşează pe această idee încă dinainte de învestirea Guvernului Cioloş, când PSD i-a propus premierului să înfiinţeze un asemenea Fond Suveran.
„E un model adaptat pentru România. Am lucrat cu specialişti. Deduceri importante, scăderi de impozite şi un trai mai bun pentru fiecare român. Va fi principalul motor de creştere economică”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Acuzaţii de plagiat
Liberalii acuză PSD-ul că le-a furat ideea. „Domnul Dragnea promite înfiinţarea unui Fond de Dezvoltare, odată ce PSD ar ajunge la guvernare. Acest Fond a fost propus de PNL (...) Corect ar fi ca domnul Dragnea să indice sursa de inspiraţie a promisiunii sale”, a scris ieri, pe Facebook, Cătălin Predoiu. Ideea unui Fond Suveran a fost înaintat Guvernului, în 4 septembrie 2009, de către fostul preşedinte AVAS, Mircea Ursache, care propunea un „Fond Român de Investiţii (FRI)”. Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, a fost înfiinţat în 1996 şi are ca sursă principală de alimentare veniturile obţinute de regat din exploatarea rezervelor de petrol şi gaze.