Secretarul general adjunct al PNL, Cristi Barbu, omul care a pus umărul substanțial în campania care a condus la câștigarea alegerilor europarlamentare, a transmis că un leadership coerent și consecvent, axat pe obiective și nu pe emoție și subiectivism a condus la propulsarea liberalilor în fruntea preferințelor electoratului.
Secretarul general adjunct al PNL, Cristi Barbu, a publicat miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, o imagine cu hărțile ce evidențiază diferența voturilor obținute de liberali la alegerile parlamentare din 2016, comparativ cu alegerile europarlamentare din 2019. Poziționarea PNL pe locul 1 la alegerile de duminică este explicată de Cristi Barbu, astfel: „Ceea ce vedeți în imaginea de mai jos are o singură explicație: leadership. Un leadership coerent și consecvent, axat pe obiective și nu pe emoție și subiectivism, a condus la aceasta victorie frumoasă: PNL – 27% și PSD – 22%. #LudovicOrban”.
Amintim că rezultatele finale oficiale ale alegerilor europarlamentare 2019 arată că PNL este câștigătorul detașat, cu 27 la sută din voturi.
În prima zi după câștigarea alegerilor europarlamentare, secretarul general adjunct al PNL a subliniat rolul determinant pe care l-a avut președintele PNL, Ludovic Orban: „Datorită deciziilor pe care acest om le-a luat, PNL a reușit să câștige, astăzi, alegerile. Violeta Alexandru, Siegfried Mureșan, Rareș Bogdan, profesori universitari, oameni de afaceri și mulți tineri de perspectivă, au venit la chemarea acestui om. Să nu aveți niciun dubiu, este cel mai bun manager pe care PNL îl putea avea. Și să nu aveți niciun dubiu, la fel cum a planificat strategia care a dus la câștigarea alegerilor, va ști și să analizeze ce nu a mers sau putea merge mai bine în această campanie. Felicitări, Ludovic Orban!”.
O radiografie a succesului PNL în alegerile europarlamentare a făcut-o jurnalistul Dan Andronic, în editorialul său publicat în ediția EVZ de luni, „Alegeri 2019. Liviu Dragnea - cronica unei morți (politice) anunțate. Despre învingători și învinși”: „PNL obține cel mai bun scor electoral din istoria participărilor la alegeri fără a fi parte a unei alianțe. Este meritul lui Ludovic Orban, om politic care a prins o perioadă fastă în istoria PNL, dovedind că cei care strâmbau din nas la auzul numelui său s-au cam grăbit. A reușit mult mai mult decât predecesorii. Orban a fost secondat în această campanie de un Rareș Bogdan din ce în ce mai răgușit spre finalul ei, dar la fel de radical ca la televizor, de Robert Sigartău și Cristi Barbu, secretar general și secretar general adjunct al PNL, care au reușit să impună ideea mitingurilor, un element de campanie la care liberalii nu prea apelau din motiv de resurse umane. Nu au dat greș și au organizat o mașinărie de excepție. Astfel, liberalii au reușit să se mențină pe locul unu în ciuda unui USR care părea să se umfle precum mișcarea bolșevică în Rusia post-țaristă”.