Este cel mai mare anunț. Îndeplinește PNL visul tuturor românilor?

Este cel mai mare anunț. Îndeplinește PNL visul tuturor românilor?

Florin Roman a anunțat că a solicitat marți dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, despre care a spus că este blocată de PSD.

PNL, prin vocea lui Florin Roman, solicită dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

”Din punctul de vedere al PNL, singura soluție pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea capitolului XI din statutul senatorilor și deputaților. Azi am depus o solicitare de convocare a Birourilor Permanente Reunite la ora 10:00, așteptăm să trimită la comisia de statut proiectul PNL, care e blocat din luna iunie, pentru a fi dezbătut și votat azi în plen. PNL a depus inițiativa în luna mai. Tot azi solicităm tuturor partidelor să susțină solicitarea PNL și să dăm un vot în comisie și în plen pentru abrogarea acestor indemnizații pentru limita de vârstă”, a declarat Florin Roman.

El a susținut că, în cazul această inițiativă nu va fi votată, angajamentul PNL este ca în prima zi de lucru a noii legislaturi prima lege pe care o va abroga va fi cea referitoare la pensiile speciale ale parlamentarilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Legea spune în ce fel se poate renunța la pensia specială, sunt doar trei situații: condamnare penală, renunțarea prin cerere scrisă venită din partea parlamentarului și abrogarea legii. PNL susține abrogarea în integralitate”, a mai spus liderul deputaților liberali.

,,Nu pot fi eliminate decât prin lege”

Întrebat de ce nu elimină guvernul Orban prin ordonanță de urgență pensiile speciale ale parlamentarilor, Florin Roman a spus că un astfel de act normativ ar putea fi atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber. ”Aceste privilegii care au fost introduse prin lege, nu pot fi eliminate decât prin lege”, a subliniat el.

În parlament există două inițiative legislative care prevăd abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Prima a fost depusă de USR în septembrie 2017, iar cea de-a doua a fost depusă de Florin Roman în mai 2020. Ambele propuneri legislative sunt blocate în comisii. Ele vizează abrogarea articolelor 49 și 50 din legea privind statutul senatorilor și deputaților, care prevăd acordarea pensiilor speciale pentru parlamentari, scrie Capital.