PNL s-a rupt în Senat

Decizia conducerii centrale a PNL de excludere din partid a senatorului Daniel Zamfir a provocat nemulțumiri în grupul senatorial al partidului.

Unii din senatorii contactați ieri de EVZ l-au criticat la scenă deschisă inclusiv pe președintele partidului, Ludovic Orban.

Delicat

Senatorul Ion Popa, fost lider al grupului senatorial, a zis că liberalii se află într-o „situație delicată”. „Îmi pare rău că s-a ajuns la excluderi. Numai cine nu a făcut campanie și cine nu a muncit pentru PNL nu știe cât s-a muncit pentru un senator sau deputat (...) Nu suntem nici mulți din păcate. Cei care nu sunt parlamentari, nu sunt parlamentari și văd altfel lucrurile. E destul de delicată situația”, a spus el, cu trimitere evidentă la Ludovic Orban, președintele PNL, care nu este parlamentar.

Fiecare om contează

Vicepreședintele senatorilor PNL, Siminică Mirea, a zis, de asemenea, că partidul a greșit. „Nu aș fi luat această decizie, pentru că oricum suntem foarte puțini senatori și fiecare om contează.(...) Nu cred că aceasta (excludere din partid n.r.) a fost decizia corectă. Și eu am susținut proiectele de lege ale dl. Zamfir”, a spus Mirea pentru EVZ.

Nu suntem în stare să gestionăm problemele

Senatorul Iancu Caracotă a declarat că are un „sentiment ciudat”, la care a contribuit și decizia de demitere a conducerii organizației PNL Sector 3, luată la pachet cu excluderea lui Zamfir. „Cred că astăzi mai mult ca oricând ar trebui să strângem rândurile, nu să le rărim. Îmi dă un sentiment destul de ciudat că avem probleme. Probleme pe care le avem și nu suntem în stare să le gestionăm cum trebuie”, a declarat Caracota.

Senatorul PNL Alina Gorghiu, fost președinte al partidului, a criticat și ea decizia Biroului executiv al liberalilor de a propune excluderea lui Zamfir din partid: „Nu cred că în acest moment partidul nostru este în poziția de a pierde oameni, cu atât mai mult dintre cei care ocupă funcții de reprezentare”.