Liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că liberalii nu pot contesta în acest moment numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi deoarece nu au motive, în condiţiile în care niciunul dintre juriştii consultaţi nu a oferit un răspuns pozitiv în acest sens.
„Am căutat şi căutăm argumente de neconstituţionalitate. Până în acest moment, toţi juriştii pe care i-am consultat nu ne-au dat niciun fel de răspuns pozitiv. În consecinţă, în acest moment, nu putem contesta, că nu avem motive şi numai ca să ne aflăm în treabă nu o facem", a explicat Nicolăescu, la finalul şedinţei comisiei de unificare a PNL.
Liberalii iau în calcul să conteste la Curtea Constituţională numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, declara, în urmă cu trei săptămâni, deputatul PNL Andreea Paul.
"PNL s-a opus nominalizării lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi. Considerăm costisitoare şi inutilă pentru români politizarea până la ştrangulare a unor instituţii-cheie ale statului român, cum este cazul Curţii de Conturi, dar, în paralel, şi a Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru care s-a votat ieri în plen. Luăm în calcul pentru ambele cazuri sesizarea la Curtea Constituţională şi în prezent juriştii analizează oportunitatea şi posibilitatea de succes a unui astfel de demers", afirma Andreea Paul.