Lista de candidați a PNL pentru alegerile europarlamentare face vâlvă chiar în interiorul PSD. Cea nemulțumită este chiar deputata Adriana Săftoiu. Potrivit acesteia, actualul eurodeputat Marian-Jean Marinescu ar merita mai mult să se afle pe un loc eligibil, în detrimentul celorlalte nouă nume.
Deputata Adriana Săftoiu pare nemulțumită de actuala listă a PNL pentru alegerile europarlamentare. Potrivit acesteia, actualul eurodeputat Marian-Jean Marinescu, preferatul său pe lista PNL, e abia pe locul zece. Aceasta consideră că „deși activitatea lui e cu mult peste pretențiile celorlalți” și că e bine că măcar o femeie figurează pe primele 10 locuri pe lista PNL pentru europarlamentare.
„Am învins! Măcar o femeie pe primele 10 locuri pe lista PNL pentru europarlamentare. Despre ceilalți 9, las vocea poporului să se pronunțe. Să avem mult noroc că e deja populară zicerea că și cei de pe Titanic au fost sănătoși, dar nu prea au avut noroc! Să fie cu noroc, deci! Primii cinci sunt sănătoși, următorii au nevoie și de noroc.”, a scris pe Facebook Adriana Săftoiu.
Aceasta a mai afirmat că are un preferat între cei zece, doar că e pe ultimul loc, „deși activitatea lui e cu mult peste pretențiile celorlalți.”
Liberalii au ales ca lista să fie deschisă de realizatorul TV Rareș Bogdan, proaspăt reînscris în partid.
Lista cu candidații eligibili, validați în Biroul Politic Național al PNL este următoarea:
1. Rareș Bogdan, jurnalist Realitatea TV
2. Mircea Hava, primar Alba Iulia
3. Siegfried Mureșan, europarlamentar
4. Daniel Buda, europarlamentar
5. Adina Vălean, europarlamentar
6. Vasile Blaga, fost co-președinte PNL, fost președinte PDL
7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL
8. Gheorghe Falcă, primar Arad
9. Cristian Bușoi, europarlamentar
10. Marian-Jean Marinescu, europarlamentar
11. Vlad Nistor
12. Mihai Țurcanu, europarlamentar.