PNL propune PC o fuziune prin absorbţie

Liderii PNL vor să negocieze o fuziune cu PC şi, pentru a o face mai digerabilă pentru propriul electorat, au lansat această idee la pachet.

Astfel, negocierile cu PC - partid curtat de liberali datorită faptului că Dan Voiculescu deţine trustul de presă din care fac parte, printre altele, Antena 1, Antena 3 şi „Jurnalul Naţional“ - vor fi declanşate în paralel cu cele privind fuziunea cu Acţiunea Populară şi PNŢCD.

Anunţul privind negocierile cu conservatorii a fost făcut public după ce unii lideri liberali s-au pronunţat în favoarea formării unei majorităţi anti- PDL, din care să facă parte PNL, PSD, PC şi UDMR. Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat ieri, după şedinţa conducerii centrale a formaţiunii sale, că, pe 20 martie, Delegaţia Permanentă va lua o decizie în privinţa fuziunii cu Acţiunea Populară, partidul fostului preşedinte Emil Constantinescu.

O echipă de negociere a PNL, formată din Crin Antonescu, Mihai Voicu şi Dan Motreanu, va discuta cu celelalte „forţe politice şi sociale care susţin valorile dreptei“. Orban a inclus şi PC printre partidele de dreapta. Purtătorul de cuvânt al conservatorilor, Bogdan Ciucă, a declarat însă că partidul său este interesat, deocamdată, de o colaborare în plan parlamentar şi nu se pune problema unei fuziuni cu vreun partid.