Partidul Naţional Liberal nu susţine inițiativa legislativă privind pensiile speciale pentru aleşii locali, iar liberalilor care au depus proiectul li s-a cerut retragerea semnăturilor, a declarat, marţi, vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu.
„În ultima discuţie care a avut loc la nivelul Biroului Executiv nu se va susţine acest proiect. Este o iniţiativă a unor colegi care au fost înainte primari. Sigur, şi eu am deţinut funcţia de primar", a afirmat Leoreanu, la Parlament, conform Agerpres.
Vicepreședintele PNL a precizat că, în teritoriu, există o anumită presiune pentru a li se asigura primarilor pensie corespunzătoare activităţii.
„Este o anumită presiune din teritoriu - acolo unde primarii solicită datorită faptului că au deţinut această funcţie şi contribuţiile către fondul de pensii nu au fost semnificative pentru a le putea asigura o pensie corespunzătoare activităţii - pentru a merge pe această cale de a li se crea şi lor pensie specială. Dar, aşa cum am spus, a fost iniţiativa doar a unui grup mic de colegi. PNL nu va susţine acest lucru pentru că noi considerăm că nu este o oportunitate şi România are alte probleme în acest moment şi alte presiuni la care trebuie să răspundă'', a adăugat vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu.
Leoreanu a anunțat că recomandarea conducerii PNL pentru liberalii care au semnat proiectul a fost retragerea semnăturilor.
„Noi considerăm că nu se impune un astfel de proiect în acest moment. Aceasta a fost recomandarea PNL să-şi retragă semnăturile de pe proiect", a menţionat deputatul liberal.
Mai mulţi senatori şi deputaţi de la toate partidele: PSD, PNL, PMP şi UDMR au depus o iniţiativă legislativă la Camera Deputaţilor prin care propun acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Parlamentarii liberali care au semnat proiectul sunt Corneliu Olar, Sorin-Ioan Bumb, Lucian-Ovidiu Heiuş şi Claudiu-Vasile Răcuci.
Iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 16 aprilie