PNL și „SCAMATORIA SONDAJELOR”. Ce făcut ORBAN cu peste 300.000 de euro?

Ludovic Orban, președintele PNL, ar fi investit peste 300.000 de euro pentru un sondaj efectuat de o societate specializată pe cercetări de piață exclusiv comerciale.

„Cum a procedat conducerea PNL pentru a-și păcăli membrii, simpatizanții, opinia publică în general, concurența, sponsorii și partenerii externi? Cum a executat Ludovic Orban o scamatorie, plătind cea mai scumpă cercetare de piață politică din istoria României? Utilizând, în acest scop, 150.000 de euro de la buget, din bani publici, pe care românii i-au pus la dispoziția acestui partid, în scopul de a fi consolidată democrația, și încă 150.000, din contribuțiile liberalilor de bună credință”, scrie Corectnews.com.

Ludovic Orban nu a apelat la nici una dintre societățile consacrate, experimentate, cunoscute, specializate în cercetări de piață cu caracter politic. El s-a dus pur și simplu – sau poate, cine știe, a fost abordat sau o fi fost o indicație a sistemului – la o societate care a efectuat până în prezent cercetări de piață în zone exclusiv comerciale. Deci fără absolut niciun background în materie de sondaje politice.

„Se numește NOVEL RESEARCH. Oricine este dispus, va putea confrunta detaliile pe care eu le ofer aici cu informațiile pe care chiar această societate le-a postat pe internet. Prima și cea mai relevantă este că experiența sa în materie de cercetare politică este cu desăvârșire inexistentă. A doua concluzie este că singurele performanțe înregistrate și consemnate ca atare de către NOVEL RESEARCH sunt în domeniul cercetărilor de piață privind combaterea contrabandei cu țigări. În rândul societăților de acest fel, care fac cercetări cu caracter comercial, NOVEL RESEARCH, care nu are decât nouă angajați, ocupă, conform propriilor grafice, expuse pe pagina sa de prezentare, în funcție de unele criterii, fie poziția 33, fie locul 45. Ultima dată când este consemnată cota de piață între aceste societăți comerciale, este anul 2013. Iar cota de piață a fost 0,13%. 2017 este ultimul an în care este consemnată, conform propriilor declarații, cifra de afaceri. Urmăriți datele de mai jos și vă veți cruci”, mai menționează sursa citată.