Un sondaj intern arată că 98 la sută din votanții liberali sunt de acord cu modificările propuse de guvernul Ponta
Codul Fiscal a devenit principalul subiect al verii. A avut parte de o naștere agitată. Propus de Guvernul Ponta, a fost adoptat în Senat fără sprijinul senatorilor PNL care s-au abținut la vot la cererea copreședinților Alina Gorghiu și Vasile Blaga. În Camera Deputaților, optica liberală s-a schimbat brusc. Prin vocea copreședintelui PNL Vasile Blaga s-a anunțat public că liberalii vor propune scăderea TVA de la 20 la sută (propusă de Ponta) la 19 la sută, iar dacă această condiție va fi acceptată, Codul Fiscal va fi adoptat și cu sprijinul deputaților partidului său. Ceea ce s-a întâmplat.
Deputatul PNL Andreea Paul- Vass a propus în Comisia de Buget-Finanțe scăderea TVA, comisia a votat în unanimitate. Așa cum promisese Vasile Blaga, 85 din cei 86 de deputați PNL prezenți la ședință au votat DA pentru Codul Fiscal. Ceea ce a determinat imediat liderii partidului să spună că adoptarea acestui act legislativ reprezintă o victorie liberală. Pînă în acest moment, sfârșitul lunii iunie, nu se înregistraseră poziții critice la adresa Codului.
Problemele au început să apară atunci când a venit momentul promulgării Codului Fiscal de către președintele Klaus Iohannis. Acesta a retrimis Parlamentului actul normativ, însoțit de un document cu referiri vagi la necesitatea unor măsuri sustenabile și stabilitate macroeconomică. Poziția Președintelui a fost susținută și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care, brusc, a descoperit că este pusă în pericol siguranța financiară a României. Un moment politic exploatat foarte rapid de Victor Ponta care a anunțat că se va organiza o sesiune parlamentară extraordinară la finalul lunii august pentru rediscutarea Codului Fiscal. S-a declanșat o dezbatere aprinsă pe temă.
Schimbare de atitudine
În ultimele zile, am observat o modificare a pozițiilor PNL față de respingerea Codului Fiscal. De unde la început susțineau fără rezerve poziția Președinției, au început să apară declarații mult mai blânde, care invită toate partidele la negocieri (UDMR deja a acceptat, iar PSD nu a spus Nu), iar Alina Gorghiu, copreședintele PNL a spus, aseară, că va da un răspuns după consultări.
De unde această schimbare de poziție în decurs de două săptămâni?
Potrivit mai multor surse liberale, decizia de votare a noului Cod Fiscal a fost luată de liderii partidului, numai că acum se caută o formulă cât mai politic(oas)ă pentru a comunica acest lucru. În primul rând, chiar dacă președintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu liderii partidului atunci când a retrimis legea la Parlament, liberalii încearcă să nu intre în coliziune cu Palatul Cotroceni. În al doilea rând, un sondaj intern le-a arătat un grad de acceptabilitate de 98 la sută în rândul votanților liberali a noului Cod Fiscal. Mai mult, majoritatea organizațiilor patronale, formate din firme românești sau străine, a susținut public necesitatea adoptării noului Cod Fiscal. Ceea ce poate înseamna un dezastru pentru partid dacă se persistă cu această atitudine politică.
Deci, se pare că vom avea Codul Fiscal revotat în Parlament și cu aprobarea parlamentarilor liberali, ceea ce va fi o veste bună pentru comunitatea de afaceri din România. Indiferent cum se va ajunge la ea.
Principalele prevederi ale noului Cod Fiscal:
TVA
- Reducerea cotei standard pentru toate bunurile și serviciile de la 24%, în prezent, la 19%, începând cu 1 ianuarie 2016.
- Introducerea taxării inverse pentru vânzarea de clădiri, părți de clădire și terenuri de orice fel, pentru a căror vânzare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016.
Impozit pe dividende
- Reducerea impozitului pe dividende la 5%, începând cu 1 ianuarie 2016.
Accize
- Diminuarea nivelului accizelor la principalele produse energetice (motorină, benzina fără plumb și benzină cu plumb), astfel:
- Scăderea cu 20% a accizei la motorină ( de la 1.897,08 lei/ 1.000 litri la 1.518,04 lei/ 1.000 litri);
- Scăderea cu 18,62% a accizei la benzina fără plumb ( de la 2.035,40 lei/1.000 litri la 1.656,36 lei/1.000 litri);
- Scăderea cu 16,28% a accizei la benzina cu plumb ( de la 2.327,27 lei/1.000 litri la 1.948,23 lei/1.000 litri)
- Reașezarea nivelurilor accizelor pentru alcool și băuturile alcoolice;
- Scăderea cu 15,38% a accizelor pentru bere (de la 3,9 lei/ hl/1 grad Plato la 3,3 lei/hl/ 1grad Plato);
- Scăderea cu 70% a accizelor la vinuri spumoase (de la 161,33 lei/hl produs la 47,38 lei/hl produs) și cu 77,7% pentru băuturi fermentate spumoase (de la 213,21 lei/hl produs la 47,38 lei/hl produs);
- Scăderea cu 30% a accizelor pentru alcool etilic (de la 4738,01 lei/hl alcool pur la 3306,98 lei/hl alcool pur);
- Eliminarea din sfera de impozitare atât a țițeiului din producția internă cât și a produselor care, în prezent, se regăsesc la Capitolul II „Alte produse accizabile”: cafea, bijuterii, confecții din blănuri, autoturisme etc.
Impozitul pe construcții speciale
- Eliminarea impozitului pe construcții speciale, de la 1 ianuarie 2016 Impozite și taxe locale
Impozitul pe clădiri:
- Cota impozitului pe clădiri rezidențiale va fi cuprinsă între 0,08 % - 0,2%, față de cota actuală 0,1 %;
- Cota impozitului pe clădiri nerezidențiale, va fi cuprinsă între 0,2%-1,3%;
- Cota impozitului pe clădiri nerezidențiale, destinate domeniului agricol, va fi de 0,4%. Impozitului pe teren:
- Pentru terenurile situate în intravilan au fost introduse limite minime și maxime, pe ranguri de localități și zone.
- Pentru terenurile agricole situate în extravilan au fost introduse limite minime și maxime, pe categorii de folosință a terenului. Impozitul pe mijloacele de transport:
- S-a introdus posibilitatea de scutire sau reducere a impozitului pe mijloacele de transport agricole folosite exclusiv în domeniul agricol.
Consultări pe 17 august la Parlament
Potrivit surselor EVZ, toate partidele - inclusiv PSD - au răspuns favorabil invitației PNL de a participa la consultările pe Codul Fiscal, urmând ca acestea să aibă loc în jurul datei de 17 august, la Parlament. Ieri, președintele Klaus Iohannis (foto) a explicat reexaminarea Codului Fiscal, spunând că România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult modul în care se realizează aceasta.
FOTO: Klaus Iohannis
Prudență
„Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului Fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanţelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă se obţine prin politici economice bine gândite, care depăşesc interesele politice şi rezolvă problemele economiei”, a arătat preşedintele. (Andreea Udrea)