PNL: Geoană n-are susținerea SUA. Cine e preferatul americanilor

Mircea Geoană. Sursa foto: facebook / Mircea Geoana

În cursa pentru alegerile prezidențiale, Mircea Geoană continuă să își promoveze relațiile internaționale, în special influența sa la Washington. Cu toate acestea, conferențiarul universitar și doctor în economie, liberalul Tănase Stamule, îl atrage atenția lui Mircea Geoană că susținerea din partea partenerilor americani se îndreaptă spre un alt candidat.

Stamule: „Partenerii stategici sunt de partea lui Nicolae Ciucă”

Tănase Stamule subliniază într-o postare pe Facebook că, în ultimele luni, lideri americani de renume au fost prezenți la București pentru a susține alt candidat – pe Nicolae Ciucă, candidat al PNL. De exemplu, la lansarea programului său prezidențial, Nicolae Ciucă a primit sprijinul lui Matthew Kroenig, vicepreședinte al Atlantic Council, precum și al fostului ambasador al SUA Adrian Zuckerman și al lui James Carafano, lider la Heritage Foundation. Acestea sunt, conform lui Stamule, exemple clare ale susținerii venite din partea partenerilor strategici, susținere pe care Geoană pretinde că o are, dar care lipsește din realitate.

Liberalul Tănase Stamule. Sursa foto: EVZ

În trecut, Stamule a atacat și propunerile economice ale lui Geoană, afirmând că acestea ar însemna o creștere semnificativă a taxelor pentru populație și afaceri. Potrivit lui Stamule, Geoană este favorabil impozitării progresive și propune eliminarea cotei unice de impozitare, care a fost un pilon important al politicii fiscale din România. În viziunea lui Geoană, cota unică „și-a trăit traiul” și ar trebui înlocuită fie cu impozitare progresivă, fie cu o uniformizare la 16%. Aceasta din urmă ar însemna o creștere a impozitului pe venit de la 10% la 16%, a impozitului pe dividende de la 8% la 16% și eliminarea facilităților pentru sectoare economice importante, cum ar fi IT, construcții și agricultură.

De asemenea, propunerile lui Geoană includ o creștere a taxării pentru investițiile la bursă, o măsură criticată de Stamule ca fiind împotriva interesului investitorilor și economiei.

La Geoană, episodul Vântu pare să se repete cu un hacker israelian

Criticile lui Stamule sunt alimentate de faptul că Geoană susține impozitarea progresivă ca pe o soluție pentru a aduce România la nivelul de trai al țărilor din Vest. Totodată, Stamule susține că lipsa unei susțineri clare și reale din partea SUA ar afecta negativ poziția lui Geoană în campania electorală, subliniind că așa-numita influență americană a acestuia este „invizibilă” față de sprijinul real obținut de Ciucă.

În încheierea postării sale pe Facebook, Stamule menționează o „minciună” recentă a lui Geoană, legată de o presupusă întâlnire cu un hacker israelian, specializat în manipularea alegerilor, și consideră că acest episod ar fi doar un alt indiciu al scăderii susținerii pentru Geoană, al cărui scor electoral ar ajunge, conform lui Stamule, „vertiginos în direcția lui 5%”. În 2009 Geoană a pierdut foarte mult din susținere după ce s-a aflat că a avut o întâlnire cu Sorin Vântu, un om de afaceri extrem de controversat.