PNL anunță dezastrul pentru comunitățile locale: „Este un lucru extrem de grav care nu s-a mai petrecut în ultimii ani”

PNL anunță dezastrul pentru comunitățile locale: „Este un lucru extrem de grav care nu s-a mai petrecut în ultimii ani”

Deputatul PNL Laurențiu Loreanu a declarat, luni, că, urmare a deciziei Guvernului, comunitățile locale din România se află în imposibilitate de a desfășura proiecte. El a precizat că Guvernul a alocat doar 1000 de lei pe cap de locuitor, nu 1200 de lei cum s-a anunțat inițial.

„La sfârșitul săptămânii trecute am reușit, pe baza informațiilor venite din țară, din comunități, indiferent că sunt conduse de administrații liberale sau pesediste, avem deja materialul care arată foarte clar că și în domeniul administrației publice, a configurării bugetelor locale, guvernarea PSD-ALDE este un dezastru.

Avem și documentul prin care ministrul Teodorovici a semnat, în prezența reprezentanților asociaților comunelor, orașelor, municipiilor, a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene acel document prin care se obligă să aloce finanțare în limita a 1200 de lei pe cap de locuitor. După acest punct de vedere asumat, de fapt, ce a făcut? A dovedit că este doar o minciună și a alocat 1000 de lei pe cap de locuitor, dar fără a depăși anumite praguri de 2.000.000 de lei la comune și de 6.000.000 de lei la orașe sau 12.000.000 de lei la municipii.

Oameni buni, practic, ce se întâmplă în acest moment? Orașele, județele care au fonduri, care se pot dezvolta sunt decapitate iar cele care au nevoie de susținere sunt sprijinite foarte puțin, astfel încât să reușească să-și ducă o activitate mai mult în secțiunea de funcționare. Peste 2.000 de proiecte, însumând peste 4,5 miliarde sunt în imposibilitatea de desfășurare, sunt în faza de a fii blocate pentru că, prin Ordonanța 114, care a influențat  prețul la manopera, prin instrucțiunea 2/2018, care a crescut prețul la materiale. Numai la bitum dacă ne uităm, unde prețul a crescut cu 100% și datorită faptului că avem contracte ferme încheiate, la care nu pot fi modificate aceste prețuri, primarii, președinții de Consilii Județene, comunitățile sunt în imposibilitatea de a desfășura aceste proiecte. Practic, ce se întâmplă? Este pusă sub semnul întrebării dezvoltarea României, dezvoltarea comunităților. Este un lucru extrem de grav care nu s-a mai petrecut în ultimii ani.”, a declarat deputatul PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News