PNL vrea să elimine AVIZUL Parlamentului pentru miniștrii acuzați de fapte de corupție

Liberalii vor depune în Parlament un proiect de lege care prevede modificarea Legii răspunderii ministeriale, care stipulează că pentru foştii miniştri care sunt şi parlamentari şi pentru care DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale, să nu mai fie nevoie de avizul Legislativului pentru a se continua ancheta.

„PNL nu poate să accepte ca Parlamentul României să fie folosit ca un instrument politic pentru ca Liviu Dragnea să-şi consolideze susţinerea în PSD prin scutul pe care care îl acordă în Parlament diferitelor persoane care au ocupat funcţia de ministru şi pentru care se solicită urmărirea penală. De aceea, PNL propune şi depune astăzi o iniţiativă de modificare a Legii ministeriale, astfel încât articolul referitor la modul în care deputaţii sau senatorii evaluează solicitările de urmărire penală să fie modificat, în felul acesta Parlamentul nemaiputând să facă scut pentru un proces absolut firesc de anchetare a unor persoane suspectate de corupţie”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, luni, după şedinţa Biroului Executiv al liberalilor, citată de Agerpres

Ea a susţinut că Liviu Dragnea afectează "în mod grav" imaginea Parlamentului, context în care a arătat că PNL solicită urgentarea procedurilor de revocare a acestuia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

„PNL a constatat încă o dată în plus că Liviu Dragnea afectează în mod grav imaginea Parlamentului, Liviu Dragnea foloseşte Parlamentul României în interes personal şi în interes al unei grupări din jurul său prin blocarea anchetelor penale. În felul acesta se încalcă inclusiv evaluările internaţionale pe care România le are privind funcţionarea corectă şi democratică a instituţiilor statului. PNL solicită urgentarea procedurilor de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Solicităm dezbaterea de urgenţă a propunerilor de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât şi Opoziţia să poată iniţia procedura de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor. Liviu Dragnea este vizibil vulnerabil întrucât în spaţiul public există declaraţii divergente cu privire la modul în care Parlamentul ar trebui să se raporteze la solicitările de urmărire penală, atenţie la solicitările de continuare a anchetelor penale”, a conchis Turcan.

În ultima lună, coaliția de guvernare PSD-ALDE care deține și majoritatea în Legislativ a respins încuviințarea urmăririi penale pentru fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb, și pentru ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie.