PNL demantelează planul lui Dragnea: DISTRUGEREA economiei și MĂSLUIREA execuției bugetare

Purtătorul de cuvânt al PNL – Ionel Dancă – acuză în termeni duri regimul Dragnea că premeditează dezastrul economic al României, încercând în paralel, prin intermediul lui Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici, să măsluiască datele privind execuția bugetară.

EVZ vă prezintă acuzațiile lui Ionel Dancă.

 

”Niciun cuvânt nici în această ședință de guvern, a treia ședință de guvern de la începtul anului, despre buget. Coaliția de analfabeți economici condusă de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu sunt în stare nici la sfârștiul primei luni a anului să vină cu o propunere de buget pentru anul în curs. Acest fapt generează instabilitate economică și se vede în prăbușirea leului, în creșterea dobânzilor și într-un nou val de scumpiri care îi va afecta pe toți românii. Toți românii, cu toții vom plăti prostia Guvernului  PSD-ALDE și aberațiile lor economice.

 

În acest moment, după cum bine știți, cursul este în picaj, dobânziile sunt în creștere, iar românii plătesc mai mult la utilități, la energie, la carburanți, rate mai mari la bancă și la toate produsele din import.

 

Nu vin cu un buget analfabeții economici din guvernul condus de Dăncilă, nu vin cu o propunere de buget, pentru că au adoptat peste noapte la finalul anului trecut o ordonanță criminală pentru pentru economie care afectează sectoare economice esențiale, printr-o suprataxare aberantă fără nicio dezbatere publică, fără niciun studiu de impact, fără norme metodologice clare de aplicare a acestora. În același timp nu am încheiat analiza execuției bugetare pentru anul precedent pentru că fac eforturi considerabile de măsluirea datelor privind execuția bugetară a anului 2018. Consilierul primului ministru, Darius Vălcov și subordonatul său, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, încearcă pe ultima sută de metri să cosmetizeze datele privind execuția bugetară, astfel încât să se încadreze în ținta de 3% din PIB.

 

Am arătat public rețeta lor secretă de falsificare a deficitului bugetar care nu a fost infirmată nici de Comisarul European Corina Crețu, nici de alte persoane și în acest moment încearcă să măsluiască aceste date incluzând venituri din fonduri europene din anii precedenți fără a fi trecute la cheltuieli sau raportând încasările din dividente anticipate ale companiilor de stat, pe metodologia S.A, aceasta urmând a fii considerate venituri abia pentru anul în curs, anul 2019. Practic, încearcă să raporteze un deficit bugetar fals care nu are legătură cu execuția bugetară a anului trecut și de aceea nu sunt în măsură să vină cu un proiect de buget pentru anul 2019, care in lipsa aplicării ordonanței 118 ar provoca un deficit bugetar de aproape 5% din PIB. Cerem Guvernului să vină cu un proiect de buget cu cifre reale, în Parlament, care să readucă încrederea investitorilor și a piețelor financiare în economia României pentru a opri climatul de instabilitate în care au adus țara”, a declarat Ionel Dancă.