Guvernul își va asuma răspunderea în maximum două săptămâni pentru rezolvarea problemei transportului elevilor din mediul rural, a declarat miercuri vicepremierul Raluca Turcan.
„În maxim două săptămâni ne asumăm răspunderea pe transportul elevilor și anume includerea serviciilor de transport școlar în sfera serviciilor publice de transport. Ce înseamnă procedura răspunderii? Înseamnă că ne punem mandatul pe masă pentru a rezolva această problemă a transportului elevilor în școală. În două săptămâni dacă problema nu este rezolvată în Parlament ne asumăm răspunderea”, a declarat Raluca Turcan.
Declarația Ralucăi Turcan vine după ce săptămâna trecută elevii au protestat în fața Ministerului Educației și au cerut ministrului să ajute de la oprirea ordonantei 51/2019, care „a desființat transportul elevilor”.
Tot săptămâna trecută, Asociaţia Elevilor din Constanţa a anunțat că a dat în judecată Guvernul României şi trei ministere pentru anularea hotărârii ce împiedică acordarea reducerilor pentru elevi la transportul judeţean.
Reprezentanții Guvernului au anunțat în ultimele zile că iau în calcul să-și asume răspunderea pe mai multe legi, de la cele privind justiția, până la legi economice, inclusiv Legea Bugetului.