Samoilă Pirău, membru PNL Sector 6, a depus plângere la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe numele preşedintelui PNL, Ludovic Orban, pe motiv că acesta i-a adus atingere onoarei şi demnităţii prin atitudinea sa, cerând daune morale de 200.000 de lei.
„În fapt, în calitate de membru al PNL - Filiala sector 6 Bucureşti, am depus la data de 08.08.2017 la sediul central P.N.L., un dosar cu propuneri pentru platforma electorală a PNL. La data de 28.06.2018, s-a depus în Parlamentul României moţiunea de cenzură a PNL care a fost în mod suprinzător respinsă. Verificând moţiunea, am constatat că niciuna dintre propunerile şi soluţiile prezentate de mine şi alţi colegi nu au fost cuprinse în moţiunea de cenzură. Lipsa de credibilitate a conducerii PNL s-a datorat faptului că în afară de critici la adresa Guvernului, nu s-au adus propuneri şi soluţii cu privire la problemele de interes national, economic, social, cultural, de altfel în toate domeniile de activitate.
La data de 29.06.2018 m-am prezentat la sediul central cerând să îmi fie restituit dosarul cu propunerile şi studiile mele care constituie proprietate intelectuală, însă secretara Mădălina Simion, fără a se deranja să-l caute, mi-a spus că nu este de găsit folosind un ton jignitor şi nepoliticos. Dacă moţiunea de cenzură ar fi prezentat măcar o parte din propunerile şi soluţiile oferite şi ar fi fost pregătită corespunzător, dacă ar fi fost fundamentată pe idei şi propuneri concrete, moţiunea ar fi fost votată favorabil în Parlament”, se arată în plângerea depusă de liberalul Samoilă Pirău la Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
În sesizarea depusă la Judecătorie se arată că reclamantul Pirau Samoilă îl cheamă în judecată pe pârâtul Ludovic Orban, în calitate de preşedinte PNL pentru a fi obligat la daune morale, în sumă de 200.000 de lei, pentru atingerea adusă onoarei şi demnităţii şi cere obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.