Liberalii vor sesiza Comisia Europeană dacă Guvernul condus de premierul Mihai Tudose va introduce taxa de solidaritate în forma în care este acum, a anunțat vicepreședintele PNL, Florin Cîțu.
„L-am avertizat pe premierul Tudose că în cazul în care va încerca să introducă această taxă (n.r. de solidaritate) în forma în care a fost prezentată, să deturneze veniturile colectate prin această taxă către alte cheltuieli la buget, vom sesiza Comisia Europeană, pentru că aceste contribuţii au fost introduse prin directive europene”, a declarat Cîţu după şedinţa de luni a Biroului Executiv al PNL.
Senatorul liberal a acuzat coaliția de guvernare PSD-ALDE de minciună în ceea ce privește o serie de măsuri fiscale pe care le-a anunțat.
„Astăzi avem mai mult ca oricând dovada că PSD a minţit şi minte de zece luni de zile. Ceea ce se întâmplă cu Codul fiscal, cu execuţia bugetară reprezintă dovada clară, cred, pentru toţi românii că PSD a minţit şi minte de un an de zile. A minţit când a promis creşteri de salarii de 25, 50, 100% şi astăzi aflăm că aveau de gând să crească salariile doar cu 2-3 procente. Au minţit atunci când i-am avertizat că legea salarizării unitare reprezintă o bombă cu ceas în bugetul României pentru 2018 şi astăzi vedem că din acest motiv avem oameni în stradă. Şi au minţit când au spus că măsurile pe care le vor lua - supraacciza la combustibili, TVA defalcat, contribuţii mai mari pentru contractele part-time nu vor afecta mediul de afaceri. Cred că astăzi toată lumea ştie că toate aceste măsuri au început deja să afecteze mediul de afaceri, preţurile, dobânzile şi restul. (...) Ceea ce s-a întâmplat în economie în acest an a fost haos şi dezastru. Haos pentru că au tot anunţat măsuri, pe urmă le-au întors, au revenit cu ele, nimeni nu mai ştie ce se întâmplă şi dezastru - execuţia bugetară. Execuţia bugetară la zece luni ştim cu toţii că este cu un punct procentual mai slabă decât era anul trecut, deşi creşterea economică este mai mare. (...) Încă o minciună a PSD a fost că patronatele susţin măsurile fiscale”, a conchis Florin Cîțu.
Guvernul a anunțat o serie de schimbări ale Codului fiscal cum ar fi reducerea impozitului pe profit la 10%, şi o taxă de solidaritate de 2,25%, alături de trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Coaliția ar vrea să le implementeze prin ordonanță de urgență. Măsurile trebuiau adoptate în ședința de vineri, dar liderii coaliției de guvernare au decis amânarea adoptării acestora.
Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat luni că, în şedinţa de Guvern de miercuri, „există posibilitatea” să nu fie discutate modificările la Codul fiscal. Întrebat dacă transferul contribuţiilor de la angajator la angajat va fi dezbătut în şedinţa de miercuri a Executivului, prim-ministrul a răspuns: „Există posibilitatea să nu fie miercuri”.