Partidul Național Liberal ar putea să colaboreze cu viitorul pol de dreapta alcătuit din USR, PMP și Forța Dreptei. Mișcarea ar veni chiar înainte de alegerile de anul viitor.
PNL ar putea să se asocieze cu viitorul pol de dreapta. La baza acestuia ar urma să stea USR, PMP și Forța Dreptei.
PNL, mișcare neașteptată înainte de prezidențiale
Partidul Național Liberal ar putea să se asocieze cu polul de dreapta format din USR, PMP și Forța Dreptei. Colaborarea acceptată de PNL ar avea ca scop întărirea forțelor de dreapta înainte de alegeri, astfel încât candidatul la prezidențiale să aibă mai multe șanse.
Vicepreşedintele PNL, Gheorghe Falcă a precizat că partidele de dreapta trebuie să se unească în contextul alegerilor desfășurate în 2024.
„Forțele de dreapta să fie mult mai unite, să coopereze mult mai bine, astfel încât candidatul tău să câştige alegerile prezidenţiale”, a precizat liberalul.
Separarea de PSD, fără cale de întoarcere
Partidul Național Liberal a decis să se dezică de asocierea cu PSD. Astfel, ambele partide vor merge separat la alegerile din 2024. Conform vicepreședintelui PNL, decizia separării dintre cele două partide este definitivă. Totuși, șanse ca cele două structuri politice să revină la sentimente mai bune ar exista abia după europarlamentare.
„E o decizie definitivă, dar asta nu înseamnă că după europarlamentare nu poţi să ai o nouă analiză şi o nouă deschidere, pentru că cred că este nevoie ca forţele de dreapta să fie mult mai unite, să coopereze mult mai bine, astfel încât candidatul tău să câştige alegerile prezidenţiale”, a adăugat el.
Electoratul PNL îl susține pe Mircea Geoană
Conform celui mai recent sondaj INSCOP, Mircea Geoană se află în topul preferințelor. Acesta are susținere din partea electoratului PSD cât și din partea celui al Partidului Național Liberal.
Pe locul doi se poziționează Marcel Ciolacu. Actualul premier are parte susținere într-un procent de 21,8 % din partea PNL și PSD.
George Simion este susținut într-un procent 18.9%. Totodată, 12,1% dintre alegători și-au exprimat susținerea pentru Elena Lasconi.
Diana Şoşoacă din partea SOS România a obținut un procent 10.5%.