În timp ce Liviu Dragnea, liderul PSD a fost condamnat, definitiv, la doi ani de închisoare pentru fraudarea unui proces electoral, prin implementarea unui sistem de comunicații prin SMS, pentru atragerea alegătorilor la vot, în aceste zile, PNL Cluj, pregătește în cel mai mare secret, o mare bază de date cu cetățeni care au declarat că vor vota cu PNL și candidații acestui partid.
În aceste zile, PNL Cluj adună o imensă bază de date, care conține numele și prenumele, numărul de telefon și semnătura celui care susține că va vota cu candidatul partidului pentru funcția de primar al Clujului, adică fostul premier Emil Boc, și cu lista de consilieri locali propusă de partid.
Pentru acest efort uriaș, care la final va avea ca rezultat o bază de date cu mii sau zeci de mii de nume, PNL a aruncat în luptă toată forța partidului, inclusiv asistații social care beneficiază de hrană de la Primăria Cluj Napoca, o indemnizație lunară precum și de transport gratuit.
Cu cine votați? Vreți să semnați?
Reporterul Evenimentul Zilei a reușit să stea de vorbă cu un asistat social, care culmea este și membru de partid, și care a lucrat în aceste zile, la foc continuu pentru a aduna listele cu susținătorii candidaturii lui Emil Boc și care acum lucrează pentru adunarea listelor cu susținători.
La început discuției, bărbatul este sceptic, de teamă să nu își piardă drepturile de asistat social. Din acest motiv nu îi vom spune nici numele în public. Stă postat în fața unui supermarket din cartierul Mănăștur, cel mai mare din Cluj Napoca, și îi întreabă pe cei care intră sau cei care ies, dacă nu vor să semneze pe lista de susținători. ”Ce faceți cu aceste liste?”, a fost întrebarea reporterului. ”Le predau la partid, asta trebuie să fac. Le cer oamenilor și numărul de telefon pentru ca să vadă cei de la partid, pe câtă lume se pot baza. Eu le-am spus la toți că s-ar putea să fie și sunați, și oamenii au spus că nicio problemă”, spune bărbartul, care recunoaște că a participat și la adunarea de liste pentru susținerea candidaturii lui Emil Boc, necesare la Biroul Electoral Județean Cluj, pentru acceptarea candidaturii. ”Eu sunt asistat social dar sunt în PNL și mi-au zis, acum, că trebuie să adun și liste din astea cu susținători. Mai sunt și alți asistați social dar nu cred că toți se ocupă cu treburi din astea. Multe semnături de susținere a alui Emil Boc le-am adunat de la punctele de distribuire a ajutoarelor sociale pentru persoanele sărace”, mai spune bărbatul.
Listele predate la partid
Bărbatul susține că este asistat social din anul 2007 și că a participat la mai multe campanii electorale. ”În toate campaniile electorale am fost. Când a fost pentru Buda (n.n. Daniel Buda – copreședinte al PNL CLuj și europarlamentar), când a fost pentru Iohannis. Mi-au primis că mă ajută cu un loc de muncă și nimeni nu s-a ținut de cuvânt”, mai spune clujeanul.
În prezent, sarcina PNL este ca fiecare ”săgeată” să adune zece liste cu susținători, cu date și nume. ”Nu mai merge așa de ușor pentru că oamenii nu mai semnează. Sunt mulți care îmi spun că nu mai votează cu Emil Boc. Listele trebuie se le predăm la doamna Olga, secretara domnului senator Alin Tișe. Am adunat deja șapte liste și mai trebuie să adun încă trei. În total 150 de nume”, a mai spus bărbatul.
Un altfel de campanie electorală
Contactat telefonic, copreședintele PNL Cluj, Marius Nicoară a precizat că demersurile PNL sunt perfect legale și normale, și că românii nu sunt obișnuiți cu un astfel de stil de campanie electorală. ”Aceste liste sunt pentru PNL, astfel încât partidul să știe cine îl susține pe Emil Boc. Sunt oameni care nu îl susțin și atunci nu ne pierdem vremea cu ei. De aceea e bine să știm cu cine putem lua legătura, până la alegeri, exclus ziua votului, pentru a-i chema la diferite întâlniri cu electoratul. S-a schimbat stilul de campanie și atunci încerci să îi mobilizezi altfel pe oameni”, a spus Marius Nicoară.
Senatorul PNL Marius Nicoară a negat categoric că acești cetățeni vor fi contactați în ziua votului pentru a fi chemați la vot.