DECONCENTRATE. Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat ieri că liberalii vor depune plângere penală „împotriva fiecărui membru al guvernului”, pentru abuz în serviciu, dacă vor fi aplicate măsurile prevăzute de ordonanţa privind conducerea serviciilor publice deconcentrate.
Nemulțumirile partidului condus de Crin Antonescu sunt legate de faptul că, potrivit noului act normativ adoptat miercuri, directorii şi directorii adjuncţi ai instituţiilor publice deconcentrate nu vor mai fi funcționari publici și nu vor mai ocupa funcțiile prin concurs. Ludovic Orban a mai spus că PNL va contesta ordonanța la Curtea Constituțională.