PNL cere demisia șefului ANAF și ministrului de Finanțe

Liberalii solicită demisia șefului ANAF, Bogdan Stan, și pe cea a ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa. Senatorul PNL, Florin Cîțu, susține că aceste demiteri trebuie să aibă loc în condițiile în care execuția bugetară este „dezastruoasă”, iar liderul PSD, Liviu Dragnea, a pornit o ofensivă puternică împotriva sectorului privat.

"O altă promisiune pe care a scăpat-o domnul ministru al Finanţelor în timpul audierii din comisia de buget-finanţe a fost aceea că nu vor da oameni afară. Creşterea cheltuielilor cu 20% în primele cinci luni l-au făcut pe acesta să spună că vor fi daţi oameni afară în perioada următoare. Deja avem acum discuţii despre îngheţarea angahărilor. Există o problemă la buget, în ţară sunt tot mai multe semnale pe care le primim că nu există bani pentru a se plăti pensii, situaţia bugetului este în acest moment dezastruoasă", a spus liberalul, citat de News.ro.

El a precizat că şeful ANAF, Bogdan Stan, şi ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, ar trebui demişi.

"Pentru această execuţie bugetară dezastruoasă, în condiţiile de creştere eonomică, preşedintele ANAF ar fi trebuit să plece acasă de mult, dar a fost salvat, deşi Grindeanu a vrut să-l trimită acasă, a fost salvat de Liviu Dragnea, care l-a salvat a doua oară acum câteva zile, când premierul Tudose a vrut să îi ceară demisia. La câteva zile, poate în semn de recunoştinţă, preşedintele ANAF a trimis un control la cei de la Rise Project. Prea multe coincidenţe care arată că Liviu Dragnea a pornit o ofensivă puternică împotriva sectorului privat, împotriva companiilor private, împotriva anteprenoriatului", a completat senatorul PNL.

Liberalul a adăugat că "dacă Liviu Dragnea şi PSD doresc să fie credibili, trebuie să îl demită pe preşedintele ANAF şi pe ministrul de Finanţe şi trebuie să revină asupra măsurilor din programul de guvernare, aceste creşteri de taxe care nu au fost în programul de guvernare iniţial şi votat de români".

Parlamentarul PNL a anunţat că luni va avea loc o dezbatere, la Parlament, la care vor fi invitaţi oameni de afaceri şi reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru a discuta despre efectul acestor măsuri din programul de guvernare.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la întâlnirea pe care a avut-o ieri dimineață cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, i-a cerut să "capete mai repede experienţă politică".
"I-am spus două lucruri: l-am rugat să capete mai repede experienţă politică pentru că este o funcţie importantă şi - pentru că am avut şi cu primul ministru o discuţie - să stabilească un calendar în care să înceapă aceste întâlniri deschise şi foarte utile cu companiile şi cu băncile pentru a găsi care sunt metodele prin care aceste instituţii financiare şi aceste companii să aibă un profit mai mare", a spus joi Dragnea, la Palatul Parlamentului.