Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a propus, astăzi, suspendarea şedinţei de plen a Parlamentului şi audierea lui Marcel Ciolacu, propus vicepremier fără portofoliu, motivând că se încalcă regulamentul.
„Constatăm, potrivit articolului 86 alin. 2 din Regulamentul şedinţelor comune, lipsa audierii şi a avizului consultativ pentru un membru propus al Guvernului - Marcel Ciolacu. Această încălcare a regulamentului conduce la o nerecunoaştere exactă a atribuţiilor unui membru propus al Guvernului plătit din bani publici şi, de asemenea, aminteşte de o veche practică bolşevică prin care partidul a strecurat un comisar politic trimis special să-i controleze pe miniştri. Ca urmare, vă solicităm suspendarea şedinţei şi audierea propunerii de ministru, vicepremier în acest Guvern şi reluarea şedinţei de plen”, a spus Turcan, informează agerpres.ro.
În replică, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că, potrivit articolului 86 din Regulament, fiecare candidat este audiat în comisiile de specialitate pe domeniul respectiv, iar în cazul lui Marcel Ciolacu acesta este candidat pentru funcţia de viceprim-minstru fără portofoliu. „Nu există o comisie care să-l audieze în acest sens”, a subliniat Tăriceanu.
El a mai spus că a existat un precedent în decembrie 2012 când Guvernul avea o funcţie de viceprim-ministru care nu a fost audiat în nicio comisie. Tăriceanu a invocat şi decizia CCR potrivit căreia avizele pentru candidaţii la funcţia de miniştri nu sunt obligatorii.
Propunerea PNL a fost respinsă şi plenul Parlamentului a votat ordinea de zi în forma propusă.