Vicepreşedintele Comisiei de apărare, deputatul PNL Ovidiu Raețchi, a cerut ca reprezentanții Jandarmeriei Argeș să fie audiați în Parlament a pentru a da explica de ce au fost ridicați cetățenii de jandarmi la Topoloveni, la mitingul electoral de susținere a PSD.
„Ridicarea cetăţenilor care au exprimat opinii anti-PSD la Topoloveni de către Jandarmerie nu trebuie trecută sub tăcere, în speranţa că subiectul va fi uitat de opinia publică. Numeroase solicitări de audiere a reprezentanţilor Jandarmeriei au fost ignorate şi blocate de către Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, inclusiv cea privind protestele de pe 10 august. Având în vedere faptul că reprezentanţii Jandarmeriei nu renunţă la a-şi folosi abuziv funcţia pentru a suprima proteste anti-guvernamentale, îmi exprim speranţa că măcar acum PSD a învăţat ceva din votul de duminică şi funcţia de control a Comisiei nu va mai fi blocată”, afirmă deputatul PNL, într-un comunicat de presă.
Raeţchi a mai spus că, în data de 17 mai, Jandarmeria a ridicat 10 cetăţeni care exprimau opinii împotriva lui Liviu Dragnea la mitingul electoral din Topoloveni.
„Cele aproximativ 10 persoane care exprimau puncte de vedere defavorabile condamnatului penal Liviu Nicolae Dragnea au fost băgate în dube şi duse la poliţie. Mai mult, acestea au fost ţinute în secţie timp de o oră şi jumătate, iar atunci când au cerut explicaţii privind procedura legitimării, li s-a transmis că sistemul informatic utilizat pentru verificare nu era funcţional la acel moment, informaţie care trebuie confirmată. În acest context, domnule preşedinte, - pentru a lămuri toate aceste aspecte care indică un abuz de putere al forţelor de ordine - vă solicit să-i invitaţi la audieri în cadrul Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor pe reprezentanţii Jandarmeriei Argeş, pe protestatarii ridicaţi de Jandarmerie care au scandat mesaje anti-Liviu Nicolae Dragnea şi pe directorul Direcţiei Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, comisar de poliţie Bogdan Teodor Haiducu”, menţionează liberalul în documentul transmis preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor.