Senatorul liberal Alina Gorghiu a anunțat că PNL intenţionează să atace la Curtea Constituţională modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, după ce Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache (PSD), a adoptat un raport favorabil în cazul acestui proiect, conform Agerpres.
„Nu vom vota aceste legi. Cel puţin 303 (Legea 303/2004-n.r.) - categoric votul va fi împotrivă. Vom ataca la CCR această lege şi vom cere PSD până în ultima secundă să respingă nişte proiecte care produc daune sistemului judiciar", a spus Gorghiu.
Totodată, senatorul a criticat „graba pentru finalizarea acestui proiect pe repede înainte". Mai mult, aceasta a mai precizat că liberalii aşteaptă pronunţarea CCR pe marginea sesizărilor făcute de PNL şi USR în ce priveşte hotărârile în baza cărora a fost înfiinţată Comisia specială privind legile justiței.
„Evident, înţelegem că este un cadou de Moş Nicolae pe care îl fac domnului Dragnea. (...) Sunt îngrijorată de următorul aspect: sunt zeci, sute de amendamente ţinute în continuare în tabel ca fiind respinse, care sunt adevărate bombe, posibil de adoptat în plen", a menţionat ea.
În ceea ce priveşte dezbaterile referitoare la răspunderea magistraţilor de miercuri, Gorghiu a precizat că acestea au constituit „un teatru ieftin".
„Nimic din ce s-a spus în spaţiul public nu a devenit realitate. În continuare, statul, prin Ministerul de Finanţe, are dreptul să dispună dacă face sau nu face acţiunea în regres. Este doar o modificare de cuvinte. Practic, nimic nu s-a schimbat. Şi veţi vedea că în niciun caz nu se vor putea modifica prejudiciile în urma erorilor judiciare de la magistraţii care săvârşesc aceste erori judiciare", a mai spus Gorghiu.