Partidul Naţional Liberal a obţinut avize pentru organizarea a două mitinguri în Bucureşti, în 20 şi 26 iunie, la care se aşteaptă aproximativ 50.000, respectiv 20.000 de persoane, potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei.
Conform sursei citate, comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice a aprobat, în şedinţa din 10 iunie, la solicitarea PNL, organizarea a două adunări publice, precizează Mediafax.
Astfel, PNL ar urma să organizeze un miting în 20 iunie, între orele 10.30 - 14.00, cu sosirea participanţilor între 8.30 - 10.30 şi plecarea acestora între 14.00 - 15.30.
Evenimentul, la care ar trebui să participe aproximativ 50.000 de persoane, potrivit cererii depuse la Primărie de către organizatori, ar urma să se desfăşoare în Piaţa Victoriei, în perimetrul cuprins între bulevardul Aviatorilor - Parcul Kiseleff, bulevardul Ion Mihalache, bulevardul Nicolae Titulescu, Calea Victoriei, bulevardul Lascăr Catargiu.
Cel de-al doilea aviz acordat de comisia din cadrul Primăriei Capitalei vizează organizarea unui miting al PNL în 26 iunie, între orele 10.30-14.00, cu sosirea participanţilor între orele 8.30 - 10.30 şi plecarea acestora între 14.00 - 15.30.
Manifestaţia se va desfăşura în Piaţa Victoriei, în perimetrul cuprins între bulevardul Aviatorilor - Parcul Kiseleff, bulevardul Ion Mihalache, bulevardul Nicolae Titulescu, Calea Victoriei, bulevardul Lascăr Catargiu, iar autorizaţia emisă de Primăria Capitalei este pentru aproximativ 20.000 de persoane.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, cele două adunări publice au fost stabilite de comun acord cu organizatorii, protocoalele de organizare şi de desfăşurare a evenimentelor fiind semnate de toţi membrii comisiei, inclusiv de către organizatori.