PMP vrea vot prin corespondență la prezidențialele din 2019

Deputații PMP au depus, miercurea trecută, un proiect legislativ prin care amendează legea pentru alegerea preşedintelui României și introduce posibilitatea votării prin corespondenţă ca alternativă la exercitarea dreptului de vot la secţia de votare, pentru acei cetățeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Îngrădire

Deputatul PMP Eugen Tomac susţine că, potrivit legislației în vigoare, în modul de organizare a alegerilor se prevede un număr insuficient de secții de votare, aflate la distanțe de sute sau chiar mii de kilometri de oraşul de rezidenţă, astfel încât statul român îngrădește diasporei în mod brutal și neconstituțional dreptul de vot.

Procedură

Procedura de vot prin corespondență prevede înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă și se realizează pe baza unei cereri care se poate depune personal sau prin poştă, inclusiv prin cea electronică, către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de reşedinţă.

Valabilitate

Alegătorul poate opta, printro singură cerere, fie pentru votul prin corespondență, fie pentru votarea la secția de votare din străinătate. Cererea se poate depune încă de la 1 ianuarie a anului în care au loc alegeri la termen pentru preşedinţia României, inclusiv prin poşta electronică.

Opțiunea exprimată prin cerere rămâne valabilă în continuare la toate alegerile prezidenţiale la termen, până la schimbarea opțiunii sau a datelor cu caracter personal. Întregul proces de votare prin corespondență este gratuit pentru alegător, cheltuielile fiind suportate de la bugetul de stat.