Atacul PNL – PDL (ACL) de astăzi împotriva Preşedintelui Traian Băsescu arată că liderii celor două partide nu au niciun Dumnezeu, lansând minciuni şi jigniri la adresa şefului statului în ziua în care credincioşii prăznuiesc „Adormirea Maicii Domnului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PMP.
"Observaţia care se impune, în acest context, este că PDL s-a alăturat USL (PSD – PNL) şi au construit un front împotriva Preşedintelui. Din punctul PMP de vedere, ACL sau USL sunt aceeaşi mizerie! Constatăm cu tristeţe modul în care un partid care a fost dus de Traian Băsescu în două rânduri la guvernare, după ce l-a luat de la nivelul de 7% în anul 2000, care a oferit Premierul României, a câştigat de două ori funcţia de Preşedinte şi de trei ori pe cea de Primar General al Capitalei, şi-a pierdut în întregime busola şi recunoştinţa şi a îmbrăţişat doctrina PSD – Voiculescu, ţipând din toţi rărunchii „Jos Băsescu!”, susține comunicatul Partidului Mișcarea Populară.
În ceea ce priveşte măsura reducerii cu 5 puncte procentuale a CAS, PMP consideră că aceasta poate avea un caracter pozitiv asupra economiei naţionale doar în condiţiile în care poate fi sustenabilă economic.
"Până în acest moment, Guvernul Ponta – susţinut acum şi de Klaus Iohannis şi Vasile Blaga – nu a reuşit să prezinte niciun calcul concret care să arate că reducerea CAS este într-adevăr posibilă. Dincolo de bâlbâielile explicative ale Premierului şi ministrului de Finanţe, rămâne realitatea obiectivă a execuţiei bugetare pe primele 6 luni care arată deficienţele majore ale ANAF-ului de a obţine încasările bugetare scontate. Astfel, veniturile la Bugetul de Stat sunt cu 2,4 miliarde de lei mai mici pe primul semestru decât fusese anticipat. Asta înseamnă aproape 600 de milioane de euro care nu au putut fi acoperiţi. Şi, ce este mai rău, nu există perspective de îmbunătăţire a colectării sau a reducerii evaziunii fiscale", se mai arată în comunicatul PMP.
Partidul susținut de Traian Băsescu mai afirmă că o măsură cu implicaţii fiscal-bugetare atât de semnificative aşa cum este reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale de la angajator reprezintă un risc uriaş pe care şi l-ar asuma România în acest context.
"În fapt, am avea de-a face cu o reluare a greşelilor guvernării Tăriceanu din anii 2007 – 2008, când, din considerente eminamente electorale, s-au luat decizii populiste care au adâncit criza economică prin care a trecut ţara noastră. PMP nu va vota o reducere a CAS în condiţiile actuale în care Guvernul Ponta nu a fost în stare să prezinte calculul fiscal-bugetar privind sustenabilitatea acestei măsuri. Facem un apel la responsabilitate către toate celelalte partide politice din Parlament să înveţe din greşelile trecutului şi să nu împingă România în prăpastie, pentru că salariile şi pensiile românilor trebuie plătite şi după alegerile prezidenţiale din toamna acestui an", încheie PMP.