Președintele PMP, Eugen Tomac, spune că nu este interesat de nicio fuziune cu alte formațiuni politice în acest moment. Într-o scrisoare deschisă, el a cerut recent reducerea numărului de ministere, dar și al posturilor de secretar de stat.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa nu este interesată de nicio fuziune cu niciun partid şi că a refuzat chiar și propunerea Partidului Naţional Liberal în acest sens.
Nicio fuziune
Liderul PMP a mai spus că este nevoie și de o construcţie de dreapta autentică care să oprească valul de populism care a cuprins societatea românească.
„Am stabilit următoarele, pentru a linişti tot felul de zvonuri şi de speculaţii politice care au existat: PMP nu este interesat de nicio fuziune. PNL a bătut la uşa PMP şi şi-a dorit să înghită PMP, dar nu ne-a interesat această ofertă. Am refuzat-o şi evident că mergem pe cont propriu. Au fost şi alte partide care au bătut la uşa noastră. Suntem deschişi să dialogăm cu toată lumea, însă atunci când e vorba de construcţii politice, ele trebuie să respecte, în primul rând, poziţia politică a partidului“ a declarat Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă.
Mai puține ministere
PMP a trimis recent și o scrisoare deschisă președinților partidelor din coaliția de guvernare prin care solicită reducerea numărului de ministere şi scăderea numărului de secretari de stat.
„Dacă doriţi solidaritate din partea societăţii româneşti, trebuie să arătaţi întâi de toate că aveţi voinţă politică să reduceţi cheltuielile aparatului administraţiei publice centrale. România are un guvern format dintr-un premier, doi viceprim-miniştri, 20 de miniştri, un secretar general şi 97 de secretari de stat (de aproape trei ori mai mulţi decât Franţa).
Este ruşinos ca tu, Guvern, să le spui pensionarilor că nu poţi să le măreşti veniturile, dar să înfiinţezi posturi de secretari de stat remunerate cu 17.000 de lei lunar şi garnisite cu subsecretari de stat, şoferi şi secretare. Se poate face o remaniere guvernamentală extinsă, aşa cum a cerut PMP încă din aprilie 2022“, precizează Eugen Tomac în scrioarea publicată pe Facebook.