Deputatul PMP, Cătălina Bozianu, a declarat, vineri, că Congresul PSD, în care „actualul partid de guvernământ a arătat că nu se schimbă”, este „cel mai bun argument că primarii trebuie aleși din două tururi de scutin”, motiv pentru care PMP face apel către celelalte partide din Opoziție să susțină demersul lor.
„Congresul PSD – cel mai bun argument că primarii trebuie aleși din două tururi de scrutin. Apel către colegii din opoziție: Veniți alături de noi, pentru ca România să nu se transforme înr-un PSD mai mare”, a punctat Cătălina Bozianu, într-o declarație de presă.
Membră a Comisiei pentru Administrație Publică din Camera Deputaților, Cătălina Bozianu, a apreciat că primul pas pentru a împiedica acest plan este ca partidele de opoziție să pună presiune pe guvernanți pentru ca aceștia să modifice legea alegerilor locale în sensul revenirii la alegerea în două tururi a primarilor.
„Presiune eficientă nu putem pune fără sprijinul românilor. Tocmai de aceea, noi, Partidul Mișcarea Populară, inițiem o campanie națională de strângere de semnături pentru susținerea acestei inițiative menite să redea legitimitatea democratică primarilor și să oprească planul de acaparare totală a puterii politice din România al lui Liviu Dragnea și al partidului pe care și l-a subordonat. Lansez, de aceea, un apel public colegilor din opoziție, indiferent de partidul din care fac parte, să se alăture demersului nostru. Dacă nu ne unim forțele în acest proiect, riscăm ca Liviu Dragnea să transforme România într-un PSD mai mare”, declară Cătălina Bozianu.
Deputatul PMP, Marius Paşcan, a anunțat, joi, că partidul din care face parte va demara o campanie naţională de strângere a unui milion de semnături pentru susţinerea iniţiativei privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin. În contextul în care nu va reuşi să promoveze nici de această dată pe cale legislativă iniţiativa respectivă, PMP îi va cere Preşedintelui organizarea unui referendum.