Peste o sută de parlamentari PSD-ALDE au depus lunea trecută, în Senat, un proiect legislativ de modificare a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali potrivit căruia consilierii locali și consilierii județeni aleși pe listele unui partid absorbit prin fuziune de o altă formațiune politică nuși vor pierde mandatele dacă sunt excluși din noul partid, ci vor rămâne „independenți”.
În aer
De asemenea, primarii aleși pe listele unui partid absorbit prin fuziune nu-și vor pierde nici ei mandatul dacă demisionează din noul partid, ci vor rămâne independenți, prevede proiectul de lege. Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, unul dintre inițiatorii proiectului de lege, a spus ieri EVZ că există cazuri de aleși locali ai unor partide precum cei care au fost în UNPR și care au ajuns în PMP, în urma unei fuziuni, și riscă să fie excluși din noile partide.
„Fără vina lor se trezesc în aer”, a spus Iordache. UNPR a obținut la alegerile locale din 2016, la nivel național, un număr de 26 primari, 14 de consilieri județeni și 1.203 consilieri locali. Aceștia au devenit, după fuziunea dintre UNPR și PMP, aleși locali PMP. În prezent, aproape jumătate din aleșii locali ai PMP au fost aleși pe listele fostului UNPR.
Absurd
„Există o situaţie particulară, în care un ales local este forţat să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei sale. Această situaţie particulară este fuziunea prin absorbţie. Concret, un ales poate ajunge membru al altui partid, printr- o fuziune cu care nu este de acord, fiind forţat să activeze într-un partid politic din care nu doreşte să facă parte şi încălcând încrederea electoratului care l-a ales. Situația este total absurdă şi nedemocratică”, se arată în expunerea de motive a proiectului