PMP are soluția pentru anularea pensiilor speciale. Ce le propune românilor

Românii ar putea vota, în cadrul unui referendum, dacă sunt de acord sau nu cu desființarea pensiilor speciale. Liderul PMP, Eugen Tomac a declarat că partidul său ia în calcul inițierea unei consultări populare pe această temă.

Eugen Tomac susține că un referendum pe tema desființării pensiilor speciale ar elimina „improvizațiile” legislative la care apelează partidele pe această temă.

„PMP ia în calcul să propună un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale. Atât timp cât vom avea improvizaţii legislative legate de această temă şi vor exista discrepanţe uriaşe în ceea ce priveşte sistemul de pensii şi nu vom avea un consens pentru a-i mulţumi şi pe magistraţi, pe militari, pe profesori, pe medici, pe oamenii care o viaţă întreagă au lucrat şi astăzi au o pensie mizerabilă, această supărare în societate va exista şi dacă nu avem un consens politic pe această temă, poate este cazul să convocăm chiar un referendum", a precizat Tomac.

Parlamentul a adoptat legea pentru anularea pensiilor speciale însă aceasta a fost contestată la Curtea Constituțională, mai mulți specialiști în drept constitutional pronunțându-se în favoarea desființării sale. Adoptarea actului normativ a stârnit un adevărat scandal mai ales în rândul magistraților care au organizat proteste în întreaga țară. Pe de altă parte, mai mulți judecători și procurori au decis să părăsească sistemul înainte de intrarea în vigoare a actului normativ.