PMP: „Am ajuns oaia neagră a Europei”

Partidul Mişcarea Populară (PMP) susţine că menţinerea lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru "va transforma România în oaia neagră a Europei".

"După cum se prefigurează evenimentele, Victor Ponta va rămâne în funcţia de premier. Interesul naţional a devenit interesul penal, în înţelegerea coaliţiei de guvernare, de protecţie a liderilor săi în faţa justiţiei. Liviu Dragnea a declarat că-l susţine pe Ponta în funcţia de premier. Ca de la penal la penal. Lumea civilizată ne priveşte cu surprindere, cum de nu pricepem că premierul unei ţări europene trebuie să aibă o conduită morală impecabilă, pentru că este cartea de vizită a ţării, reprezintă un model pentru milioane de cetăţeni şi tineri. În ţările spre care tindem nu se acceptă aşa ceva", se spune în comunicatul PMP.

Potrivit acestuia, nu există conducători de primă linie anchetaţi penal sau trimişi în judecată: "Suntem singura ţară care acceptă aşa ceva, am ajuns oaia neagră a Europei!". PMP susţine că la un asemenea nivel de reprezentare nu există prezumţia de nevinovăţie, valabilă pentru oamenii de rând.

Conform PMP, coaliţia de guvernare nu se obişnuieşte cu independenţa justiţiei, cu statul de drept, le critică de câte ori are ocazia. "De la 'marţea neagră', la zecile de acte normative de amputare a justiţiei, care aşteaptă în sertare un moment prielnic pentru promovare, actuala coaliţie încearcă orice metodă pentru a-şi salva corupţii de anchetele şi judecata magistraţilor", se afirmă în comunicatul citat.