Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb, i-a transmis co-preşedintelui PNL Alina Gorghiu o scrisoare deschisă în care îi cere să nu mai protejeze "corupţii din partid" şi să pună capăt tăcerii cu privire la problemele legale ale şefului CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, scrie mediafax.ro.
Plumb îi cere lui Gorghiu să ia atitudine şi să arăte românilor că are "coloană vertebrală", spunându-i că tăcerea în cazul Adomniţei este una complice.
"Deşi el este aflat sub control judiciar, a fost ferit chiar şi de cea mai mică mustrare din partea dumneavoastră! Cred că în asemenea condiţii este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva tratamentul preferenţial vine ca urmare a susţinerii de care v-aţi bucurat din partea dânsului pentru conducerea PNL? Dar adevărata ipocrizie în acest caz vine din virulenţa cu care v-aţi repezit să atacaţi PSD pentru cazul primarului Nichita, care nici măcar nu este cercetat în vreun dosar de corupţie şi care, spre deosebire de domnul Adomniţei, s-a autosuspendat din toate funcţiile din partid!", se afirmă în scrisoare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, reţinut pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, vineri noapte, Tribunalul Iaşi.
Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost reţinut, joi seară, de procurorii DNA, după aproximativ cinci ore de audieri, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.