Decizie înainte de alegeri! Un important membru PNL a anunțat că părăsește din organizația. Cine îi ia locul?

Decizie înainte de alegeri! Un important membru PNL a anunțat că părăsește din organizația. Cine îi ia locul?

Președintele PNL, Cristian Bușoi, a anunțat, vineri, că își va delega, pe perioada alegerilor europarlamentare, atribuțiile funcției prim-vicepreședintelui organizației, Alexandru Nazare.

„Pentru că voi fi implicat şi în campania electorală naţională, nu doar în cea din Bucureşti, am delegat prim-vicepreşedintelui Alexandru Nazare prerogativele de preşedinte al PNL Bucureşti pe perioada precampaniei şi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Este o decizie care demonstrează încredere atât în Alexandru Nazare, care este şeful de campanie al PNL Bucureşti, cât şi în echipa de conducere a Organizaţiei, în ceea ce am muncit până acum împreună şi în rezultatele bune pe care le aşteptăm cu toţii. 

Am încredere că uniţi vom reuşi să avem un scor pe măsura implicării şi a profesionalismului fiecărui membru al Organizaţiei PNL Bucureşti”, a precizat Cristian Buşoi, vineri, într-un comunicat al PNL Bucureşti, informează Agepres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News