Pleșoianu îi PÂRĂȘTE lui Trump pe protestatarii # REZIST: Manifestațiile sunt organizate de SOROS și Iohannis! Sentimentele ANTI-AMERICANE sunt ÎN CREȘTERE în

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu i-a scris lui Donald Trump, președintele SUA. Potrivit textului scrisorii – postat pe Facebook –, pesedistul susține că protestele # REZIST sunt organizate de George Soros și au rolul de a stopa ”reforma” din Justiție.

Pleșoianu îl avertizează pe Trump că sentimentele anti-americane sunt într-o continuă crștere în România. PSD.

”Domnule Președinte Trump, cred că e bine să aflați cine organizează protestele din România – cei care se declarau „ÎNGROZIȚI” de victoria pe care ați repurtat-o în 2016!

Pe scurt:

1. Din ianuarie, în România au loc zilnic proteste sub flamura # REZIST. ONG-ul care a lansat campania #REZIST în România – De-Clic.ro – este direct legat de MoveOn.org (care organizează proteste anti-Trump în America). Despre MoveOn.org chiar cei de la De-Clic spun că e organizația lor „soră”.

După ce ați câștigat alegerile și ați început să vă confruntați cu protestele #RESIST din SUA, cu doar o lună înaintea alegerilor parlamentare din țara noastră, cei de la De-Clic.ro au pornit campania „Expune-i public pe TRUMP-ii noștri”. Principalul lor mesaj a fost: „Te îngrozește ce s-a întâmplat la americani? Avem și noi trumpii noștri! Nu sta deoparte!”...

Cei aflați în spatele campaniei #REZIST din România v-au folosit imaginea ca pe o reprezentare perfectă a CORUPȚIEI. Iată ce spuneau despre victoria pe care ați repurtat-o în 2016: „Ziua în care renunțăm e ziua în care murim. Rezultatele alegerilor din SUA ne îngrozesc și ne fac să ne gândim la ”trumpii” noștri și la ce se poate întâmpla atunci când închidem ochii și ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru.”. Apoi, concluzionau chiar așa: „Povestea americanilor nu trebuie să fie și povestea noastră. Lucrurile se pot schimba în bine!”...

2. Protestele #REZIST din România sunt menite să stopeze reforma sistemului judiciar. Actualul sistem judiciar, care a produs nenumărate abuzuri și care a fost folosit ca arma perfectă împotriva oponenților politici, este creația Monicăi Macovei (fost ministru al Justiției). În România, Monica Macovei mai este cunoscută și ca „Papesa lui SOROS”. Nu numai că apare în poze alături de acesta, dar s-a înconjurat de-a lungul timpului de o pletoră de activiști din siajul lui SOROS. De asemenea, Monica Macovei a fost puternic susținută de fostul Departament de Stat, condus de democrați.

3. Pentru mai mult de un deceniu, „lupta împotriva corupției” a fost condusă de Laura Codruța Kovesi – de asemenea creația Monicăi Macovei. Recent, s-a probat faptul că doamna Kovesi a participat alături de șefii Serviciului Român de Informații la o întâlnire de urgență chiar în seara alegerilor prezidențiale din 2009 (cu toții fuseseră numiți în funcții de către Președintele Băsescu, cel care candida pentru un nou mandat). Cum aceasta este doar una dintre nenumăratele dovezi ale faptului că instituția anti-corupție este ea însăși profund coruptă, doamna Kovesi a devenit pur și simplu disperată. Frica pierderii privilegiilor a determinat-o chiar să participe la un interviu al televiziunii #REZIST. Ea încurajează protestele #REZIST, organizate și susținute de ONG-ul De-Clic, înfrățit cu MoveOn.org, care organizează proteste anti-TRUMP în America. De asemenea, în tot acest timp, atât doamna Kovesi, cât și doamna Macovei refuză să se prezinte la audierile comisiilor parlamentare de anchetă.

4. Protestele #REZIST din România au fost declanșate de Klaus Werner Iohannis, actualul nostru Președinte. Acesta chiar a participat, în stradă, la proteste! Vă puteți imagina așa ceva? Îmbrăcat în geaca sa roșie, a mărșăluit în fruntea protestatarilor ieșiți în stradă ca urmare a instigărilor ONG-urilor precum De-Clic, ONG care se declara „ÎNGROZIT” de victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA!

5. Românii i-au privit cu ochi buni pe americani foarte multă vreme. Dar îmi fac datoria de a vă informa că sentimentele anti-americane sunt în creștere accentuată în țara noastră... Milioane de români au fost foarte fericiți că ați câștigat alegerile din SUA pentru că au crezut că această victorie va însemna și sfârșitul dominației Soros-Obama-Hillary în România. Văzând însă că actualul ambasador SUA la București (un suporter înverșunat al #REZIST) duce mai departe planurile Soros-Obama-Clinton în România, tot mai mulți români devin sceptici cu privire la Parteneriatul Strategic cu SUA. Iar acest lucru nu ajută nici SUA, nici România...

6. Tot fenomenul FakeNews, toată PROPAGANDA #REZIST are foarte multe legături cu fostul Departament de Stat, condus de democrați. Ei lucrează mai departe pentru vechea agendă.

7. Românii vor un Parteneriat Strategic cu SUA, nu cu SOROS! Mă simt dator să vă comunic toate aceste lucruri, deoarece sunt convins că distinsul Hans Klemm, actualul ambasador SUA în România, vă transmite doar Fake News...”, se arată în scrisoarea lui Liviu Pleșoianu.