Luni, 11 apriilie, plenul reunit al Parlamentului va discuta propunerea privind postul de preşedinte-director al Televiziunii Române. Totodată, miercuri, 6 aprilie, consiile de specialitate se vor reuni pentru a analiza propunerea Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), spune vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru.
“Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au analizat cu precădere scrisoarea membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, care ne aduce la cunoştinţă că miercuri a convocat o şedinţă în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de preşedinte-director general al SRTVR. În funcţie de aceasta numire poate tot miercuri va fi posibil să fie convocate comisiile de specialitate şi şedinţa Camerelor reunite este planificată lunea viitoare la orele 18.00 pentru a discuta şi aceasta problemă şi multe alte probleme care sunt înscrise pe ordinea de zi. (…) Urmează ca luni, la 14.30, când va fi o nouă şedinţă a Birourilor reunite, să stabilim care vor fi cele care vor fi înscrise luni la orele 18.00 pe ordinea de zi”, a declarat Ioan Chelaru, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, potrivit Mediafax.
Tot luni, Consiliul de Administraţie al SRTv a anunţat conducerea Parlamentului că miercuri, se va întruni în componenţă completă, pentru a hotrî nominalizarea pentru funcţia de preşedinte-director al postului pulbic de televiziune.
“Vă aducem la cunoştinţă că toţi membrii Consiliului de Administraţie se pot întruni în componenţa completă cel mai devreme miercuri 6 aprilie ora 9.00, la sediul TVR, pentru a recomanda candidatul la funcţia de PDG al CA al SRTv. Imediat după încheierea întâlnirii de miercuri, veţi primi în scris propunerea noastră”, arată scrisoarea primită de conducerea Parlamentului.
Numirea noului director al TVR a fost amânată săptămâna trecută pentru că nu a existat majoritate în consiliul de Administraţie pentru niciuna dintre propuneri. Membrii CA ai SRTv mai au 7 zile la dispoziţie să ajungă la un nou acord.