Plen reunit în Parlament pentru modificarea statutului senatorilor şi deputaţilor. PNL cere amânarea

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi pentru a convoca o şedinţă de plen comun în care să se modifice Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Şedinţă urma să fie programată de la ora 14,00, însă liberalii cer amânarea cu trei ore pentru ca parlamentarii din teritoriu să ajungă în Bucureşti.

Birourile permanente se reunesc la ora 13,30 la solicitarea preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în vederea convocării unei şedinţe comune a Parlamentului pentru modificarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor astfel încât hotărârile de aprobare a cererilor de reţinere a parlamentarilor să se adopte cu votul secret al majorităţii simple.
"Preşedintele Senatului doreşte repunerea pe agenda de lucru a Parlamentului a propunerii de modificare a articolului 24, alineatul 4 din legea nr. 96/ 2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Propunerea constă în modificarea alineatului 4, din articolul 24, pentru a permite ca hotărârile privind aprobarea cererilor de reţinere şi arestare a parlamentarilor, adresate de ministrul justiţiei, să se adopte cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, şi nu cu majoritatea tuturor membrilor Camerei sesizate, cum este prevăzut la acest moment. Scopul acestei propuneri este de a pune în concordanţă prevederile din legea 96 /2006, cu articolele 67 şi 76 din Constituţie", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES săptămâna trecută de Senat.
Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a făcut luni un apel către parlamentarii din partid şi către cei din opoziţie să fie prezenţi marţi la Parlament, pentru a participa la punerea în acord a Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor cu deciziile Curţii Constituţionale.
"Am făcut un apel către toţi colegii deputaţi şi senatori, chiar dacă e Săptămâna Mare, sau pentru cei care sunt catolici, protestanţi, i-am rugat totuşi ca mâine să fie prezenţi. Fac un apel public şi către colegii parlamentari din opoziţie să fie prezenţi mâine, pentru că de fapt ei au făcut sesizarea la CCR şi cu atât mai mult trebuie să fie alături de noi în schimbarea Legii 96/2006 şi punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale", a afirmat Ponta.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a caracterizat sâmbătă convocarea pentru ziua de marţi a plenului Parlamentului drept "golănie politică", explicând că, în acea zi, "foarte mulţi colegi parlamentari, din pricina sărbătorilor legale, nu vor fi prezenţi la Parlament" şi susţinând aleşii au fost chemaţi "tocmai marţi" pentru "a nu putea fi votate actele necesare" punerii în acord a Regulamentului cu Constituţia.