Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) a lansat campania "Candidezi ca un hot" prin care doreste sa atraga atentia asupra politicienilor si partidelor care au inceput deja actiunile de campanie electorala, cu peste doua luni inainte de termenul legal de la care se poate face acest lucru.
"PACT atrage atenția asupra faptului că, potrivit legii, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor, deci în data de 6 mai 2016.
De asemenea, potrivit legii privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate, toate formele de publicitate stradală sunt amplasate doar în baza unei autorizaţii de construire, emisă de către primarii de sector sau de către Primarul General, pentru zonele protejate.
Aşadar, toate formele de promovare electorală deja amplasate fie au primit autorizații emise nelegal, fie nu au primit autorizaţii", se arata intr-un comunicat de presa.
PACT anunta ca daca acest afisaj stradal nu va fi retras de politicieni si autoritati, ei vor initia actiuni in intanta si vor face sesizari la institutiile competente sa puna capat acestui tip de campanie.
"În cazul lipsei unei reacții prompte, PACT își asumă începerea unor acțiuni legale în contencios administrativ împotriva celor care încalcă cu bună știință legea. De asemenea, PACT face un apel la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) pentru a dispune sancțiuni împotriva primarilor, dar și a beneficiarilor care nu respectă legea. Totodată, PACT va sesiza şi instituţia prefectului, care are competenţe în verificarea legalităţii actelor administrative, precum autorizaţiile de construire", susţine PACT.