Planul lui Orban pentru 2020. Decizia capitală luată de premier pentru viitorul României

Planul lui Orban pentru 2020. Decizia capitală luată de premier pentru viitorul României

Guvernul Orban se gândește să își asume răspunderea în Parlament pe bugetul pentru anul 2020.

Totodată, la începutul anului următor, alegerea primarilor în două tururi și desființarea Secției Speciale s-ar putea să treacă prin aceeași procedură, potrivit surselor citate de Realitatea Plus.

Liberalii îi provoacă într-o oarecare măsură pe cei din PSD să depună o moțiune de cenzură care ar putea duce la căderea Guvernului, în condițiile în care PNL și aliații săi dețin o majoritate fragilă în Parlament.

Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege, spune articolul 114 din Constituție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

Proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern, dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2).