Planul de rezervă al Primăriei ca bucureștenii să aibă căldură

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) a intrat în faliment, ieri, în urma unei sentințe definitive a Curții de Apel București. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dat asigurări că bucureștenii nu vor rămâne fără apă caldă și fără căldură în prag de iarnă, activitata RADET urmând a fi preluată de Compania Municipală Termoelectrica. Avocatul Gheorghe Piperea, până ieri administratorul special al RADET, a declarat pentru EVZ că firma Primăriei ar putea cumpăra agent termic inclusiv din privat dacă va fi nevoie, astfel încât populația să nu aibă de suferit.

Iată, pe scurt, câteva dintre soluțiile pe care avocatul Gheorghe Piperea spune că Primăria le are la dispoziție, subliniind că bucureștenii nu vor rămâne fără apă caldă și căldură:

  1. Firma Primăriei ar putea apela la firme private pentru furnizarea de agent termic.
  2. Doi furnizori privați de agent termic sunt pregătiți să bată palma cu Primăria și au de gând să facă investiții serioase.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea activiatea de la RADET va fi transferată către Termoenergetica, firma Primăriei Capitalei, ca o soluție care face parte din Planul B, în urma falimentului Regiei. Piperea a explicat că falimentul RADET ar putea însemna, însă, falimentul ELCEN, iar o primă consecință este înghețarea plăților. Este vorba despre o tranșă de 22o de milioane de lei dintr-o datorie totală de 3,6 miliarde, pe care RADET urma să îi vireze ELCEN până în luna decembrie a acestui an. După decizia de ieri, banii nu vor fi plătiți deloc.

„Acea creanță (n.r. – de 220 de milioane de lei) va fi trecută și ea pe tabel și se va adăuga creanței vechi de 3,6 miliarde de lei, astfel că (datoria – n.r.) o să ajungă la aproximativ patru miliarde. Din această creanță de patru miliarde de lei ELCEN o să se mulțumească cu ce s-a evaluat, (…) active de 3 lulele și 2 surcele. Sunt active din proprietatea RADET și sunt foarte vechi. Nu e vorba de infrastructură. Din evaluarea pe care noi am făcut-o, ne dă (n.r. – pentru ELCEN) un grad de recuparare a creanței de 1,0001 la sută”, a declarat avocatul Piperea.

Falimentrul RADET înseamnă și falimentul ELCEN

Întrebat de unde va cumpăra agent termic firma primăriei, adică Termoenergetica, avocatul a răspuns: „Termoenergetica cumpără, dar cumpără în condițiile pe care le impune Primăria, dacă Primăria nu găsește un cumpărător mai bun. Haideți să vă spun de ce ELCEN și-a dat foc singur la valiză: 70 la sută din cifra de afaceri a lor este contractul cu RADET. Era un contract pe cinci ani de zile, era un contract predictibil, era cât se poate de clar că ai unde să vinzi acel agent termic, pentru că ce nu vinzi se duce la Dumnezeu”, a explicat avocatul Piperea, până ieri administrator special RADET.

Acesta spune că un contract pe cinci ani ar fi asigurat ELCEN și obținerea unor fonduri – inclusiv bani europeni – pentru modernizarea a patru centrale termo-electrice (CET-uri).

Gheorghe Piperea a explicat care anume este planul Primăriei Generale de a asigura bucureștenilor apă caldă și căldură.

„Primăria cumpără pe 90 de zile cât trece perioada de iarnă, după care va cumpăra dacă va mai dori. Dacă nu cumva va rămâne cu un singur producător, că altfel nu va mai putea să furnizeze apă caldă pe timpul verii. Asta însă este greu de crezut, că Primăria nu își va face rost până la urmă de un furnizor, nu de agent termic, ci de apă caldă”, a declarat avocatul.

Întrebat care anume sunt acele firme, Piperea a răspuns: „Vă dau o veste. Atât Romgaz, cât și Engie își pun în momentul de față în planurile de afaceri construcția de centrale termice în București, centrale de mai multe feluri. Nu au încă, dar există în momentul de față cel puțin doi furnizori – privați – care au. Nu atât de mult pe cât am fi putut lua de la ELCEN, însă pot livra. Iar Romgaz și Engie, dacă găsesc de cuviință că eficient să facă și ei energie termică, o vor face”, a spus avocatul.

Întrebat cu subiect și predicat dacă firma Primăriei va furniza apă caldă și căldură de la privat în urma falimentului RADET, Gheorghe Piperea a răspuns: „Nu greșiți deloc. În momentul în care nu ai altă opțiune, iei și de la privat. Poți să iei chiar și cu negociere directă, pentru că este o situație de urgență. Cei care au făcut această strategie completamente greșită de a falimenta RADET, au făcut-o împotriva lor”, a concluzionat Gheorghe Piperea.

Bucureștenii cer disperați soluții

 

Noroc că avem parte de o toamnă blândă, cu temperaturi peste media normală, căci altfel, ca și în alți ani, bucureștenii ar fi înghețat de frig. În prag de iarnă, cetățenii nu au căldură și apă caldă în apartamente, iar lucrurile stau așa de câteva luni bune, în toate sectoarele Capitalei. Disperați, au tot ieșit în stradă, dar degeaba. Situația nu pare să se îmbunătățească prea curând, o spun chiar oamenii, îngrijorați de gravitatea situației.

Autoritățile au tot promis că situația va reveni la normal, dar au rămas doar vorbe. Suntem la mijlocul lunii noiembrie, dar în unele zone ale orașului, precum cartierul Aviației, unii localnici nu au mai văzut apă caldă din luna august. Mai jos, redăm câteva dintre comentariile bucureștenilor în ceea ce privește această situație neplăcută:

  • „În cartierul Aviației nu este apă caldă din 12 august. Trăim în România, din nefericire!”.
  • „În sectorul 3 nu este apă caldă de câteva zile! Cum este posibil așa ceva? Mai mult decât atât, nici măcar nu au bunul simț să pună un afiș la intrarea în scară, să ne anunțe pe noi ăștia, oamenii de rând, că în următoarea perioadă nu o să avem cum să ne spălăm....Radet = cei mai neserioși! Tot timpul faceți asta! Măcar atunci când opriți apa caldă, să o opriți de tot, nu să stăm ca proștii să o lăsăm să curgă 30-40 minute cu speranța că poate se încălzește, iar apoi să se înregistreze ca apă caldă consumată!”
  • „Nici în Tineretului nu e apă caldă. Aștept câte jumătate de oră și nu se încălzește. A inceput să fie așa de când au dat căldura. Câteodată mai nimerești să fie caldă, dar nu știi când. E la noroc. Eu nu cred că trebuie să acceptăm asta.”
  • „În sectorul 6, pe strada Ceahlău, nu este căldură de 7 zile. Este super frig și mi se îmbolnăvesc copiii! Cum este posibil așa ceva? Mai mult decât atât, nici măcar nu au bunul simț să anunțe sau să afișeze. Nu există nimic public. Mizerabil este puțin spus, nu există respect față de noi cei ce plătim la zi, iar când suni să ceri informații nu răspunde nimeni la niciunul din numerele afișate pe site! ”.

Dacă plătește Firea, nu se taie căldura

Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu va determina sistarea furnizării energiei termice de către ELCEN atât timp cât plata acesteia va fi asigurată de către Primăria București, se arată într-un comunicat al Electrocentrale București SA, cel mai mare producător de energie termică din Capitală transmis EVZ.

În document se mai arată că „până astăzi, furnizarea agentului termic și a apei calde către bucureșteni a fost asigurată, nu de grija PMB pentru infrastructura critică a Bucureștiului, ci din preocuparea administratorilor ELCEN, care deși potrivit legii aveau dreptul să sisteze această furnizare pe motiv de neplată a facturilor cu mai mult de 90 de zile de la livrare, și-au asumat riscul de a continua furnizarea pentru confortul cetățenilor Capitalei”.

Conducerea ELCEN consideră că PMB ar fi trebuit să fie pregătită pentru situația falimentului RADET și să fi tratat această problemă fara a fi politizată.